Omul contemporan este inteligent și are multe cunoștințe. Păcat că nu are și o conștiință pe măsură care să-i înnobileze cunoștințele și inteligența, să-l facă mai înțelept. Inteligența fără conștiință nu ne poate lumina mintea, nici încălzi inima.

Toți am vrea să schimbăm lumea dar nu și pe noi înșine. Omul contemporan nu se ostenește să se schimbe pe sine ci pe Dumnezeu. Să-l facă adică după chipul și asemănarea omului.

Mulți am vrea să-l cunoaștem pe Dumnezeu ignorând doctrinele fundamentale ale bisericii și tainele dumnezeiești. Și totuși fără o dreaptă judecată nu poate fi nici cunoaștere nici iubire adevărată.

Unii oameni trăiesc în lumina adevărului. Alții la umbra acestuia. Iar alții în întuneric. Fiecare după fapte și credință.

Trebuie să privim din când în când în oglinda sufletului pentru a vedea dacă întradevăr ne-am schimbat la față.

Scara pe care ne înălțăm la cer este sprijinită pe brațele crucii. Piciorul scării este pe pământ, capătul de sus al scării este în cer.

Fiindcă am început să ne obișnuim cu întunericul din noi înșine întunericul din lumea aceasta ni se pare din ce în ce mai luminos, mai firesc.

Dacă nu avem darul vederii atunci trebuie să orbecăim prin întuneric precum cârtițele săpând galerii în pământ până dăm de o dâră de lumină spre a putea ieși la suprafață.

Numai cei care primesc darul credinței pot vedea mai departe de propriile interese.