Imi închid ochii si imi imaginez...
Eu. . in mijlocul acelei primaveri. Acel loc din care nu mai vreau sa plec, unde odata ajunsa, vreau sa raman, pentru TOTDEAUNA.
Este locul din care nu voi mai fii izgonita, NICIODATA.
Este acea primavara care ma aduce la viata, dezghetând din mine tot ce a fost pamantesc.
Este acea primavara in care timpul nu mai are timp, ziua nu va cunoaste noaptea iar soarele nu va mai lumina la fel, pentru ca voi cunoaste o Stralucire... o Stralucire pe care o voi privi fara sa mai mor. Acel susur bland si lin pe care il voi recunoaste dintr-o mie. Si voi stii ca esti Tu.
Acel dor care imi va fi alinat.