“…de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?” (Matei 15:3)
În „Istoria religiilor”, Prof. Dr. Emilian Vasilescu, afirmă: „Pe vremea Mântuitorului, comentariile făcute de rabini la textele Sfintei Scripturi nu erau fixate în scris, ci se păstrau ca tradiţii orale cu putere de lege şi se completau necontenit cu noi interpretări de la caz la caz. După multe ezitări, au început să se redacteze şi în scris aceste comentarii, aceste Mişnah, formând adevărate coduri de legi juridico-religioase iudaice... Cu vremea, Mişna a devenit pentru evrei o a doua Lege şi încă mai importantă decât cea dintâi, lucru pentru care Mântuitorul îi ceartă (Matei 15:2-3; Marcu 7:5-8)”.
Ce este tradiția? Dicționarele bisericești definesc tradiția ca fiind: “ Învățătura dată (lăsată și transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris”. Tradiția sfântă sau Predania este "învățătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceștia celor de după ei până astăzi, prezentă în definițiile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinților Părinți și în cărțile de slujbă ale Bisericii" (Dicționar religios). Potrivit dogmelor catolice și ortodoxe Tradiția a dat naștere Noului Testament, ne-exitând diferențe de autoritate între Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură. Mai mult, pentru aceștia, Tradiția interpretează și explică Scriptura și nu invers.
Aici trebuie neapărat să observăm “Cum a apătut Noul Testament?” Este adevărat că de la Hristos și Apostoli până la definitivarea Scripturilor Noului Testament (Consensul în privința acestui canon s-a format începând cu secolul al V-lea) învățătura creștină a circulat în lume pe diferite căi. Dar tocmai datorită faptului că în timp s-au adunat multe învățături greșite a apărut nevoia de a despărți adevărul de fals. Așa s-a născut Noul Testament.
Când ne gândim la cultul fecioarei și al sfinților, la întreaga industrie iconoclastă; când ne gândim la cultul morților, la practica venerării moaștelor; când ne gândim la învățătura ne-biblică cu privire la mântuire, la botezul fără credință; când ne gândim la statutul Bisericii, la rolul central al preotului; ne întrebăm și noi ca și Hristos; “…de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? ... de ce desființați Cuvântul lui Dumnezeu în folosul tradiției voastre?” (Matei 15:3,6)
Un prim răspuns la aceste întrebări este dat de Cuvântul lui Hristos care spune: "Oare nu vă rătăciți voi, din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? (Marc. 12:24) Mântuitorul îi numea pe preoții și învățătorii generației Sale “călăuze oarbe” (Matei 15:14) Există însă și un al doilea răspuns, și mai profund. În spatele întunericului și a ignoranței se află acela care de la început strâmbă căile drepte ale Domnului. Satan, marele falsificator și uzurpator. (Ioan 8:44,2Corinteni 4:4, Efeseni 6:10-12)
Fiul lui Dumnezeu spune: “Degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești”. Prin urmare, să ne îndreptăm viața după Scriptură, să ținem strâns de litera și spiritul Cuvântului lui Dumnezeu, căci atunci vom lucra cu înțelepciune și vom fi fericiți. (Psalmul 119:9,11; Iacov 1:25)