„Acolo erau și multe femei, care priveau de departe... ” (Matei 27:55)
Contrar credinței populare, mesajul central al creștinismului nu este predica de pe Munte, cum a înțeles de pildă Tolstoi. Nici Pildele Domnului Isus, nici învățătura morală. Judecarea, umilirea și moartea Domnului nostru este cel mai important eveniment. Proclamarea Răstignirii a schimbat lumea. Cărturarul creștin spune: „Dacă muți credința de la Cruce, ai bătut un cui în sicriul Bisericii”. (P. T. Forsyth) Jertfa Domnului Isus este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, spune Scriptura.
Într-un imn creștin suntem întrebați: „Ai fost acolo când L-au răstignit pe Domnul meu?” Răspunsul natural a fi: „Nu, n-am fost!” Și totuși, dacă nu am fost acolo, vom muri în păcatele noastre. Chiar dacă ne despart două mii de ani de momentul răstignirii, în duhurile noastre putem să ajungem pe dealul Golgota. Dacă vrem iertarea lui Dumnezeu trebuie neapărat să ne așezăm lângă mironosițele de care vorbește Evanghelia, fie și de departe, pentru a privi și a încerca să înțelegi semnificația acelor ore dramatice.
Atunci când vizualizăm în minte scena Crucii, ce vedem? Care este înțelesul pe care-l dăm acelei morți? Noul Testament vorbește de faptul că pentru mulți Crucea este pricină de poticnire. Problema zilelor noastre este că, în mare măsură Crucea este înțeleasă greșit. Vezi cruci pe clădiri, atârnând la gâtul atleților, în decorul concertelor rock, pe mesele de lucru a vrăjitoarelor. Cineva povestea că a văzut undeva o tarabă la care se vindeau amulete sub formă de cruce. Deasupra lor scria: ”Cruci ieftine de vânzare”.
Care este semnificația pe care o dă Scriptura Crucii? Scena Crucii vorbește în primul rând despre moartea benevolă a fiului lui Dumnezeu în folosul nostru, al păcătoșilor. Crucea este imaginea iubirii lui Dumnezeu pentru om, dar și imaginea grozăviei păcatului. Crucea stă ca un mare argument al iubirii lui Dumnezeu, dar totodată revelează și urâciunea păcatelor noastre. De aceea înaintea Crucii nu putem sta decât cu capetele plecate și cu un duh zdrobit. Cineva spunea pe drept cuvânt: „Crucea nu înalță pe nimeni, până nu l-a smerit întâi”. Dacă nu recunoaștem că merităm iadul, nu am înțeles Crucea.
Se estimează că romanii, stăpânii lumii de atunci, executau prin crucificare aproximativ 30 de mii de oameni pe an. Moartea pe cruce era așa de teribilă încât nu era aplicată niciodată unui cetățean roman. Fiul lui Dumnezeu trebuia să aibă parte de o moarte teribilă pentru că păcatele noastre sunt teribile. Dumnezeu în dreptatea Lui nu putea trece cu vederea păcatele noastre, așa că încă înainte de a fi timpul, Tatăl și Fiul s-au înțeles asupra unui plan în care nelegiuirile tuturor să fie puse asupra Fiului. Acum nouă nu ne rămâne decât să venim la Cruce cu inimile zdrobite și să acceptăm iertarea și răscumpărarea lui Dumnezeu. Doar la Cruce, lângă femeile pe care le amintește evanghelistul Matei, poți primi iertarea de păcate, Duhul lui Dumnezeu și viața veșnică.