Dorinta, Disperarea și linia fina de demarcație dintre cele doua.

Sa fie oare inepție urmatoarea: " Dorinta nestăvilita după orice lucru alterat conduce fără dar și poate la o accentuare a stării de disperare preponderent accidentala "

A fi sârguincios în îndeplinirea dorințelor poate fi usor încadrat la secțiunea lucrurilor dăunătoare vieții?

Unii nu lasa loc dezbaterii, considerand ca dorinta asidua " per se" nu are efect nociv ba din contra tipologia omului postmodernist își are dezideratul în împlinirea acestora.

Dorinta inflacarata după un anumit lucru devine prejudiciabila când efortul depus în îndeplinirea acesteia atinge apogeul, făcând astfel sa se instaleze disperarea, atenția ta fiind orchestrata doar de acest ideal.

Astfel ca nu dorinta dorim sa incriminam aici ci dorinta nestavilita/ nestapanita/arzătoare după orice altceva mai mult decat Cuvântul lui Dumnzeu, aspiratia aceasta producand in mod deliberat efecte devastatoare pe toate planurile.

Eclesiastul 2:20-26."Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare... "