„Acum, dar, rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; ... ” (1Cor. 13:13)
„Cel mai frumos cadou făcut cuiva este speranța.” (Anatole France) În meditațiile din acest calendar vorbim în repetate rânduri despre credință. Deasemeni, dragostea creștină este invocată adeseori (vezi de pildă meditația din 23 iulie). Doresc în rândurile următoare să spun câte ceva despre nădejdea (speranța) celui credincios, căci iată, apostolul Pavel o socotește ca fiind una dintre cele trei mari virtuți.
Ce este nădejdea, speranța? DEX-ul definește speranța ca fiind; sentimentul de încredere în rezultatul favorabil a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; sentimentul că ceva mult dorit, care ar putea să nu se întâmple, va avea loc cu adevărat. Așa dar, credința și speranța sunt virtuți înrudite, chiar sinonime. Biblia spune: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite”. (Evrei 11:1) Nădejdea, speranța celui credincios este legată de harul Prea Bunului Dumnezeu. Profetul Ieremia exclamă cu privire la Dumnezeu: „Tu, care ești nădejdea lui Israel, Mântuitorul lui la vreme de nevoie”. (Ieremia 14:8a)
Omul în viață ajunge uneori în împrejurări disperate. Lumea în ansamblul ei experimentează ciclic situații limită. Unde este ajutorul? Nădejdea oferită de oameni este adesea deșartă, speranța inspirată de lume este înșelătoare. Noi oameni ne încurajăm cel mai adesea unii pe alții prin cuvinte. La fel Dumnezeu oferă cel mai adesea speranță prin cuvintele Sale. Biblia, Noul Testament, are foarte multe de spus în privința nădejdea care nu înșeală. Apostolul Pavel se apără înaintea Cezarului spunând: „am în Dumnezeu nădejdea, ... , că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți”. (Fp. Ap. 24:15) Tot Pavel în prologul Întâii Epistole către Timotei îl numește pe Fiul lui Dumnezeu, nădejdea noastră. (1Timotei 1.1) Apostolul Petru pe de altă parte scrie creștinilor de pretutindeni: „Deaceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care va fi adus la arătarea lui Isus Hristos”. (1Petru 1:13) Ioan, apostolul care încheie canonul Scripturii cu scrierile sale, vorbind despre dragostea lui Dumnezeu care face din cei credincioși copiii Lui, amintește de faptul că în ziua arătării lui Hristos, cei credincioși vor fi ca El, și concluzionează: „Oricine are nădejdea aceasta în El se curățește, după cum El este curat”. (1Ioan 3:3)
Ca o concluzie preliminară amintesc Romani 15, cu 4: „Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângăierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde”. John Piper notează în dreptul acestui verset: „Întreaga Biblie are acest scop și această putere: să ceeze speranță în inimile celor ce fac parte din poporul lui Dumnezeu. Iar atunci când speranța abundă, inima este umplută de bucurie”.
Spuneam că nădejdea este sentimentul că ceva mult dorit, care ar putea să nu se întâmple, se va întâmpla totuși. Speranța este aspectul cel din urmă al credinței, de unde și vorba din popor: speranța moare ultima, sau, speranța nu moare niciodată. Pe creștin, nădejdea în Domnul îl face să continue să creadă în iertare, în ridicare, în dragoste, în bine (... ), în ciuda tuturor evidențelor. Pe creștină, speranța în Dumnezeu o face să rămână tare chiar și în fața răului cel mai mare, chiar și în fața morții. Asultați-l pe patriarhul Iov vorbind din mijlocul disperării lui: „Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu și că Se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înlăuntrul meu”. (Iov 19:25-27) Aceasta este definiția biblică a speranței.
Se povestește că în ajunul confruntării cu persanii, Alexandru cel Mare a împărțit numeroase daruri prietenilor săi. Și pentru că a cheltuit toate rezervele visteriei imperiului său, a fost luat la întrebări. „Dar ție ce-ți păstrezi?” l-a întrebat Predicas. „Îmi păstrez speranța”, a răspuns Alexandru. „Ei bine, o vom împărți cu tine”, l-a asigurat Predicas.