Sunt niște vremuri dureroase!
Niște vremuri dureroase pentru Dumnezeu!
El în toată dragostea Sa, ne-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viața veșnică, dar astăzi trebuie cu durere să Se uite la lume.
Putem să ne uimim de ceea ce a devenit lumea, dar nu lumea de afară, ci creștinismul. Asta este cea mai mare durere pentru Dumnezeu, să-și vadă copiii în stadiul în care niciodată nu ar fi trebuit să ajungă. Dacă nu aș fi văzut exact această tristă realitate în propria mea viață cu Dumnezeu, nu aș fi scris acestea. Cât de mare trebuie să fie răbdarea lui Dumnezeu, că nu a pus capăt lumii până acuma!
Un lucru pot să spun sigur: Cu adevărat trăim vremuri grele de chin și durere! Durere părintească! Ce mare este povara durerii unui adevărat păstor din ziua de astăzi simțind stadiul bisericii! Oamenii nu mai iau aminte și se dedau la urâciuni interioare ca indiferența, fățărnicia, ura, poticnirea, clevetirea, mânia, lipsa de dragoste și amăgitorul gând că stadiul în care se află ar fi îndeajuns.
Dumnezeu încă de la începutul lumii a vrut ca omul să fie ca El, când „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său” (Gen 1:27). Dar Dumnezeu nu a vrut ca omul să doar arate ca El, ci și inima lui să fie ca a Sa, de aceea i-a dat alegerea, ca să poată să aleagă să iubească, precum și El a ales să iubească omul păstrând-ui existența pe vremea lui Noe. Dumnezeu a văzut că omul căzuse în păcat, că a ales să mănânce din fructul interzis, totuși l-a binecuvântat mai târziu, i-a făcut haine și l-a păzit. După aceea s-au ridicat Cain și Abel unde din nou omul a dovedit cruzime prin uciderea frățească. Omul din nou a dovedit că este rău și a fost blestemat de Dumnezeu. Totuși Dumnezeu l-a binecuvântat pe Cain la urmă cu un semn, ca nimeni să nu-l omoare. După generații oamenii s-au strâns și au vrut să-și facă un nume construind Turnul Babel și au uitat de Dumnezeu. Dar Dumnezeu în mânia Lui a ales, nu să nimicească omul, ci numai să-i încurce limbile dar să-l țină în viață. Apoi au venit timpurile lui Noe unde omul se stricase rău, și Domnul totuși că era hotărât să distrugă omenirea, a păstrat-o prin Noe. Domnul după aceea văzând că omul tot spre rău se duce, și-a ales un popor, care să fie al Său, deosebit de toate celelalte popoare, care să-I slujească. Domnul i-a dat legi, ca să fie rânduială și ca omul să poată dovedi ascultare de Dumnezeu prin împlinirea legilor acestora. Totuși chiar poporul acesta s-a stricat. Domnul a răbdat și s-a căit poporul. Dar acest popor a cerut un împărat în afară de Dumnezeu și asta a fost o mare tristețe pentru Dumnezeu, că poporul Lui voia să fie ca celelalte popoare, pe când Dumnezeu îl făcuse un popor unic. Dar Împărat ce trecea poporul se strica din nou, se căia și se strica din nou. Eu când am citit cărțile Împăraților m-am uimit de câte ori poporul se strica, se căia și se strica din nou.
Dar Dumnezeu văzând acestea nu a nimicit poporul, ci a făcut un plan măreț, pregătit încă de la începutul lumii: Avea să-L trimită chiar pe propriul Său Fiu să se dezbrace de toată slava Sa, să devină om, să ne fie un exemplu perfect de urmat, să ne arate dorințele lui Dumnezeu față de noi și chiar să moară pentru noi, ca El, care niciodată nu a făcut păcat, El Cel curat, să devină păcat și să ia tot păcatul nostru pe umerii Lui și El să sufere osânda pentru noi, prin faptul că El, Cel care este una cu Dumnezeu și niciodată nu a fost departe de Dumnezeu încă din veșnicie să fie despărțit de Dumnezeu pentru trei zile, după un strigăt plin de suspin „ Eli, Eli, Lama Sabactani? “... Ca toată lumea, oricine crede în El să poată fi mântuit și curățit de păcate, ca El să poată trimită o putere, care stă numai în curățire și sfințire, Duhul Sfânt, care să facă ca să împlinim principiile lui Dumnezeu, care voia El să le capete în inimile oamenilor prin vechea Lege, ca omul să nu mai aibă trebuință de vechea Lege, ci de Noua Lege a Dragostei, care cuprinde cu plinătate principiile lui Dumnezeu, fiind scrisă în inimile copiilor lui Dumnezeu. Și acestea profețite cu sute de ani în urmă: „Iată, vin zile”, zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din țara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor”, zice Domnul. „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea”, zice Domnul: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu-l va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său zicând: «Cunoaște-L pe Domnul! », ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, zice Domnul, „căci le voi ierta nelegiuirea și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” (Ieremia 31:31-34)

Este cu adevărat o mare tragedie ceea ce a devenit lumea creștinească, o mare tristețe pentru Dumnezeu să vadă că oamenii în care a investit atât de mult să se exprime cu indiferență față de El. Se disprețuiesc unii pe alții și aruncă cu pietre unii în alții, după aceea sunt mândrii de ei de parcă i-ar fi făcut o favoare lui Dumnezeu. Noi, copiii Lui, înfiați prin sânge sfânt, ne vedem ca mari sfinți și nu mai cunoaștem să prețuim pe cel de lângă noi. Dacă ne-ar arăta Dumnezeu sutele de gânduri rele care le strângem într-o singură zi, ne-am rușina mult!
„Vă voi da păstori după inima Mea și vă vor paște cu pricepere și cu înțelepciune.” (Ieremia 3:15) Dumnezeu plin de dragoste le-a promis aceasta poporului lui Israel când sa răzvrătit împotriva Lui. Cu atât mai mult astăzi El a pus păstori asupra adunărilor adevărate, care să învețe și să îndemne la pocăința adevărată. Numai că greu mai vedem răul din noi. Ne este atât de greu să recunoaștem că avem ceva rău în noi. Bine se potrivește povestea asta cu zilele noaste:
Era o dată un pastor un vânător și un boier și au mers toți la o vânătoare. Când treceau prin pădure au zărit un urs. Au tras toți în același timp dar numai un glonț a nimerit și a omorât ursul. Când l-au văzut mort se certau cine l-a nimerit. Au chemat un doctor să inspecteze cazul și să spună cine l-a nimerit. Doctorul s-a uitat la el și a zis: `Pastorul l-a nimerit´, dar toți se uitau mirați la el și ziceau: `Cum de ți-ai dat seama de asta? ´ și el a zis: `Păi este foarte simplu: glonțul a intrat pe o ureche și a ieșit pe cealaltă´
Așa este și cu predicile din ziua de astăzi de cele mai multe ori! Ce mare este răbdarea lui Dumnezeu! De am ști noi ce răutate ne înconjoară în ziua de astăzi printre frații din biserică și chiar în familie! Trebuie să ne trezim! Altfel nu va fi bine deloc de noi!
Dumnezeu merită mult mai mult de la noi decât îi dăm noi. Dar cel mai rău lucru este că nici nu ne mai dăm toate silințele! Crezi că ai ajuns undeva departe în credință? Atunci fii sigur de un lucru: Dumnezeu ține pregătit un și mai mult pentru noi! Doar noi trebuie să ni-l dorim! Să suspinăm în fiecare zi după o și mai mare apropiere de Dumnezeu! Fiindcă în viața asta nu putem să fim desăvârșiți, dar putem căpăta mereu un mai mult decât avem și asta este voia lui Dumnezeu! Avem nevoie neapărată de o apropiere și mai mare de Dumnezeu!
Domnul să ne ajute să nu cădem în adormirea lumii acesteia, ci să veghem continu, fiindcă venirea Domnului nostru Isus Hristos este foarte aproape! Nu a fost niciodată mai aproape, decât în prezent! Cu atât mai mult Satan vrea să doboare bisericile prin adormiri sufletești și indiferențe mari. Să nu risipim dar nicio clipă din viața noastră, fiindcă până la urmă este scurtă și decide asupra veșniciei nesfârșite.
Să fim aceia care Dumnezeu îi dorește, să fim o lumină în lume, în adunare și în familie. Amin.