Această cântare a fost inspirată fratelui Niculiță la scurt timp după ieșirea din închisoare, unde a avut parte de harul lui Dumnezeu în mod deosebit, încât, așa cum Israel a ieșit din Egipt cu aur și argint, tot așa, fratele Niculiță aducea o comoară de cântări duhovnicești, primite din partea Domnului, primele intitulate "Cântările Harului".
Nu era aceasta o pricină de mulţumire și de încredere în sine?
Nu! Hotărât că nu! Smerit, prin această cântare, pune comoara de cântări adusă la picioarele Domnului și spune: "Eu sunt nimic, iar tot ce am e harul Tău nemeritat!" Dumnezeu dă har celor smeriţi, dar cei smeriți, nu sunt smeriți pentru ca să primească har, ci pentru că i-a copleșit dragostea lui Dumnezeu, și faţă de cât a dat dragostea Tatălui nostru, orice am face noi pentru El, orice I-am jertfi, este nimic, nimic, nimic!
Când a fost compusă această cântare, a venit în vizită la fratele Niculiță, fratele Aurel Popescu și sora Valerica de la București, iar fratele Niculiţă le-a cântat cântarea. Sora Valerica a fost atât de entuziasmată, încât a exclamat imediat:
" - Frate Niculiţă, nu-ţi dai seama ce cântare frumoasă ai compus!"
Este frumoasă fiindcă acordă toată slava numai Domnului Isus Hristos, Mântuitorul nostru slăvit!
Această cântare este asemenea mirului de nard al Mariei din Betania, care a umplut casa de miros și a adus atâta bucurie Domnului Isus, înaintea jertfei Sale. Ce minunată este dragostea smerită, care se socotește "un fericit nimic / ce- adoră Veșnica Iubire!", cum scrie fratele Ioanid în cântarea: "Din zi în zi mă văd mai mic... "
Și ce este mai frumos, este faptul că fratele Niculiță a rămas până la sfârșit în starea aceasta smerită.
Slăvit să fie Domnul!

***

1. Ce-ar fi făptura-mi fără Tine,
Mântuitorul meu slăvit?
Ce-aş fi, de n-ai fi tu în mine,
Cu harul Tău nemărginit?
Aş fi un bulgăre de gheaţă
Un chip de humă fără viaţă,
O stâncă-nvăluită-n ceaţă
Și-o noapte fără dimineaţă.

2. Aş fi un far fără lumină,
Pustie de nisipuri plină,
Cu vânturi fără de hodină,
Cu şerpi şi scorpii ce-nvenină;
Aş fi o albie uscată
Pe unde-a fost un râu odată,
O frunză smulsă şi purtată
Cu nici un rost prin lumea toată.

3. Aşa aş fi dar slavă Ţie!
Tu-mi eşti a vieţii bogăţie,
Comoara harurilor, vie,
Ce mă inundă pe vecie;
Eu n-aş şti azi ce-i strălucirea
Vieţii-n mii si mii de feţe
Şi n-aş fi cunoscut iubirea
Cu-nfiorări și frumuseţe.

4. De n-ai fi fost Tu Bunătate,
Începătorule a toate,
Cu taine-adânci şi minunate,
Ce totul vrea şi totul poate;
Tu m-ai suit în slăvi divine
Din locu-ntunecatei tine,
Isuse, sunt ce sunt prin Tine,
Și-acum, şi-n veacul care vine!

Cântările Harului, volumul 2, cântarea 2