Nu, nu suntem un vis (Există Dumnezeu)
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Istoricul unor Cântări ale Harului - Iosif Lazăr  |  Tematica: Comori vesnice
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 23/08/2024
    12345678910 0/10 X
Textul cântării este scris de fratele Costache Ioanid, în anul 1974, ca o replică la doctrina materialisă a vremii.
Duhul lui Dumnezeu a inspirat pe acest frate să militeze, să folosească armele Cuvântului, pentru apărarea adevărului creaţiei și al mântuirii.

"Nu. Nu suntem un vis, o întâmplare,
un lut de sine însuşi frământat.
Ci ne-a zidit o minte creatoare,
o-nţelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu! Ce minunat! ...

Atâtea idei de valoare conține această poezie, iar fratele Niculiţă a compus o melodie care subliniază aceste idei.
O întâmplare hazlie este în legătură cu această cântare. În vara anului 1974, când era nouă această cântare, fratele Niculiță a fost la Constanța.
În una din serile în care erau adunaţi fraţi în două camere pline, în casa fratelui Culea, fratele Niculiţă, înainte de a cânta această cântare, i-a citit textul. Însufleţirea care a cuprins pe fraţi creștea de la o strofă la alta, așa încât, la strofa a patra, care se termină: "Şi cine vrea pe Dumnezeu să-L vadă, să stea în faţa Lui, pe baricadă, ... ", fratele Culea a ibucnit: "Să-l trăznească!"
Hohote de râs au umplut minute în șir casa fratelui Culea!
Ce adunări pline de dragoste și cântare erau acelea!
De atunci, cântarea a colindat întreaga țară, și chiar mai departe de hotarele țării noastre, întărind inimile fraților în credinţă, iar în zilele revoluţiei, a fost citită din balconul Operei din Timișoara, făcând să se scandeze de către toți cei prezenţi:
" - Există Dumnezeu!"
Slăvit să fie Domnul și pentru această cântare măreaţă!

***

1. Nu, nu suntem un vis, o întâmplare
Un lut de sine însuşi frământat
/: Ci ne-a zidit o minte creatoare,
O-nţelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu (bis 2) Ce minunat! :/

2. Nu. Nu suntem jivine-ntunecate,
Gonite de un bici ne-nduplecat.
/: Ci noi avem un duh şi-o libertate
Şi-o inimă ce pentru ceruri bate
Există Dumnezeu (bis 2)cu adevărat! :/

3. N-ar fi simţit în veci de veci ţărâna
Surâsul unui crin imaculat,
/: De n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna
Să umple-n noi de simţământ fântâna.
Există Dumnezeu (bis 2) cu adevărat! :/

4. Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
Avem minuni şi semne ne-ncetat
/: Şi cine vrea pe Dumnezeu să-L vadă,
Să stea în faţa Lui pe baricadă!
Există Dumnezeu (bis 2) Ce minunat! :/

5. Nu-i calea noastră veşnic însorită
Nu-i viaţa totdeauna un palat.
/: Dar o trăim căci merită trăită,
Când peste lumea asta mărginită,
Există Dumnezeu (bis 2 ) Cu-adevărat. :/

6. Nu. Nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr s-a revelat!
/: Isus e-n noi, lumină şi iubire
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Există Dumnezeu (bis 2) Ce minunat! :/

Cântările Harului, volumul 5, cântarea 235
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 95
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni