Într-o zi a anului 1975, trei fraţi călătoreau pe jos din orașul Simeria spre satul Cărpiniş, judeţul Hunedoara.
Cei trei erau: fratele Costache Ioanid, fratele Pânzaru de la Hunedoara și fratele Valer de la Cărpiniş.
Pe podul peste râul Mureș de la Uroi, fratele Ioanid a găsit o floare, pe care a ridicat-o de jos, din drum, și o tot învârtea în mână, fără să mai scoată nici un cuvânt. Fratele Valer l-a întrebat atunci: "Ce tot învârţi floarea aceea în mână?"
Întrerupt din gândurile adânci, fratele Ioanid i-a răspuns: " Floarea asta, cu cât a fost călcată mai mult în picioare, cu atât miroase mai frumos!"
După răspunsul acesta, poetul s-a cufundat în meditație și nu a mai scos un cuvânt, tot restul drumului.
Prelucra în memorie ideea care i-a sugerat-o floarea strivită, făcând o analogie între destinul ei și destinul nostru.
Ajuns acasă la fratele Valer a finalizat poezia de o gingășie și profunzime vrednice de poetul Costache Ioanid.
"... Nici o floare, nici un suflet, / nu se pierde pe vreun plai căci Isus pe toți ne află / și ne ia cu El în Rai."
Așa cum floarea cu atâta frumuseţe și gingășie date de Dumnezeu, poate fi aruncată în noroi, la fel și sufletul nostru prin păcat, poate ajunge întinat și strivit, dar prin har, poate fi iarăși o floare care răspândește o mireasmă cerească.
Melodia fratelui Niculiţă are gingășia firicelului de floare albă, precum și parfumul ei suav, subliniind ideea acestei poezii deosebite, care relatează așa de inspirat povestea noastră.
Slăvit să fie Domnul pentru harul Său, care ne-a smuls din calea lumii și ne-a răsădit în grădina Sa, să fim ca "un crin în mijlocul spinilor" (Cânt. Cânt. 2:1), pentru bucuria Mirelui nostru, care și-a dat viața pentru noi, Mireasa Sa preaiubită!

***

1. Am găsit o floare ruptă,
Fir de alb mărgăritar,
Și l-am dus la mine-acasă
Ca să-l pun într-un pahar.
Mi-am lipit de el obrazul
În suspinul de parfum:
/: „Firicel de floare ruptă,
Cine te-a 'zvârlit în drum?" :/

2. Am găsit o floare ruptă,
Fir strivit și singurel,
Și am înțeles deodată
Că și eu am fost ca el.
Că și eu plângeam în tină,
Fir de mărgărit răpus...
/: Dar atunci, din calea lumii,
M-a luat cu El, Isus. :/

3. Am găsit o floare ruptă,
Și-s atât de fericit
Că nu-i nici un fir de floare
Neștiut și negăsit...
Nici o floare, nici un suflet
Nu se pierde pe vreun plai
/: Căci Isus pe toți ne află
Și ne ia cu El în Rai. :/

Cântările Harului, volumul 6, cântarea 133.