Textul cântării "Se-aude pe uliţa satului meu" este metaforă strălucită care ilustrează într-un fel unic, precum un basm, așteptata venire a Domnului Isus pentru a-și răpi Biserica, Mireasa Sa, de pe pământ.
Suntem introduși parcă într-o atmosferă orientală, suntem duși înapoi în timp, dar și fermecaţi în același timp, de răpirea iubitei ce așteapă cu urechea mereu "la ropotul grăbit de copite, la "glasul de departe ce vine mereu", la "chiotul de doruri cumplite."
E aproape inutil să fac precizarea că textul aparține fratelui Costache Ioanid, fiind unul din acele texte care îi definesc stilul inconfundabil, care îl fac unic în literatura creștină.
Trebuie să mărturisesc că alături de fratele Ioanid și de fratele Niculiță, la această capodoperă am și eu o mică "contribuție", așa cum, în pustie, la purtarea cortului întâlnirii, erau leviţi care aveau sarcina de a duce câțiva ţăruși, dar erau leviţi.
Am fost în vizită la fratele Ioanid, la București, și, la plecare, fiindcă treceam prin Sibiu, pe la fratele Niculiţă, fratele Ioanid mi-a încredințat textul acestei cântări, într-un plic deschis, să-l duc fratelui Niculiță.
Pe tren, am citit fermecătorul text, și ceea ce m-a mirat, textul era însoțit de o scurtă recomandare pentru melodie, care preciza că sfârșitul rândului trei al strofelor să fie punctul culminant al melodiei, pentru a sublinia versul "un glas de departe, ce vine mereu." Am fost încântat când am cunoscut şi melodia cântării, să constat că fratele Niculiță a ținut seamă de acea recomandare "muzicală" a fratelui Ioanid. Acest mic episod prefigura, poate, munca de editare a acestor minunate cântări ale harului, muncă prestată împreună cu fratele Petruți Aurel, pe care o socotesc o favoare nemeritată din partea Domnului. Slăvit să fie Domnul și pentru această cântare minunată!

***

1. Se-aude, pe ulița satului meu,
un ropot grăbit de copite,
un glas de departe ce vine mereu,
un chiot de doruri cumplite.

R1: E poate Iubitul, e poate chiar El!
Nu-mi spune că-i vântul, străine!
/: Căci azi eu zic „Poate " Și mâine la fel.
Dar poimâine-i sigur că vine! ... :/

2. Copilă mireasă, ce mire aștepți?
Nu-i nimeni în cer ca să vie.
Zadarnic spre uliță ochii-ți îndrepți,
că ulița ta e pustie!

R2: De când adormiră părinții străbuni,
stau toate la fel neschimbate.
/: Ce chiot auzi tu? Ce goale minuni?
Ce glas de vedenii ciudate? :/

3. Se-aude, pe ulița satului meu,
un glas peste lumea deșartă...
Și iată, un tânăr ce-l văd numai eu,
se-aruncă din șa lângă poartă! ...

R3: E poate Iubitul, e poate chiar El!
Nu-mi spune că-i vântu-n rovine!
/: Căci azi eu zic „Poate " și mâine la fel,
Dar poimâine-i sigur că vine! :/

Cântările Harului, volumul 6, cântarea 335.