Ție-Ți cânt, Dumnezeul meu
Autor: Nicolae Moldoveanu  |  Album: Istoricul unor Cântări ale Harului - Iosif Lazăr  |  Tematica: Comori vesnice
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 23/08/2024
    12345678910 0/10 X
Această cântare a fost compusă în urma unei percheziții făcută de securitate în ziua de 22 noiembrie 1974, la locuința din strada Cristian, nr. 30.
Securiștii au confiscat de la fratele Niculiță 180 de cărți și manuscrise. Pe fiecare manuscris, pe prima pagină, i s-a dat ordin fratelui Niculiță să scrie: "Găsit asupra mea", apoi să semneze citeț și să pună data.
După plecarea lor, fratele Niculiță a început să plângă și a spus:
"Dacă mi s-ar fi confiscat bunuri materiale, m-aș fi necăjit, dar nu aș fi plâns. Dar aceste manuscrise conțineau idei, reflectau inspiraţiile pe care le-am primit de la Domnul, și fiecare dintre ele erau unice. Atunci am primit de la Domnul un gând: "nu mai plânge, ci scrie o cântare în care să-Mi mulţumești pentru ce ți-am dat și pentru ce ți-am luat."
Am scris această cântare, mai întâi textul, apoi melodia. După două săptămâni am fost chemat la securitate, dar de data aceasta mi s-a precizat să merg cu fiica mea, Daniela.
Căpitanul cu care am vorbit mi-a restituit manuscrisele cu excepţia unuia - COMORI DEZGROPATE - făcând următoarea precizare:
" Conţinutul lor nu contravine politicii Partidului Comunist. Vă rog să-mi lăsați pentru două săptămâni cartea (manuscrisul) Comori dezgropate, pentru că am început să o transcriu."
M-am prezentat după două săptămâni, dar mi-a cerut să-l mai las acolo încă două săptămâni, apoi mi l-a restituit deși a precizat că nu-l terminase"...
Apostolul Pavel ne îndeamnă pe toți: "Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu, Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului Isus Hristos. ''
Fratele Niculiţă a putut mulțumi Domnului pentru acea pierdere grea, de aceea avem și noi cântarea aceasta!

***

1. Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Pentru bunătatea Ta,
Pentru harul Tău cel mare,
Te voi binecuvânta,
Şi în şoaptă, şi-n strigare!
Te voi binecuvânta,
Te voi binecuvânta,
Şi în şoaptă, şi-n strigare!

2. Ţie­-Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Ţie-­Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Pentru toate ce mi-­ai dat,
Pentru dulcea Ta-­ngrijire,
Pentru tot ce mi-ai luat
Mă închin cu mulţumire,
Pentru tot ce mi-ai luat,
Pentru tot ce mi-ai luat
Mă închin cu mulţumire.

3. Ţie-­Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Şi nu vorbe vreau să spun,
Ci cântarea mea să-Ţi ardă,
Ţie, Bunul cel mai bun,
Şi-n iubire să se piardă,
Ţie, Bunul cel mai bun,
Ţie, Bunul cel mai bun,
Şi-n iubire să se piardă.

4. Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Ţie-Ţi cânt, Dumnezeul meu,
Nu că eu aş şti să cânt
Sau că am vreo vrednicie,
Dar iubirea-mi dă avânt
Ca să-Ți cânt, mărire Ţie!
Dar iubirea-mi dă avânt,
Dar iubirea-mi dă avânt
Ca să-Ți cânt, mărire Ţie!

Cântările Harului, volumul 7, cântarea 171.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 57
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni