Când deschidem primele pagini ale Bibliei, întâlnim o descriere profundă și plină de semnificație a creației lumii. În capitolele 1 și 2 din Geneza, Dumnezeu creează universul, pământul și viața în șase zile, culminând cu crearea omului, făcut după chipul și asemănarea Sa. Această relatare biblică a avut o influență enormă asupra modului în care milioane de oameni din întreaga lume au înțeles nu doar originea lumii, ci și relația lor cu Dumnezeu.

**Creația în Geneza 1-2**

Textul din Geneza 1-2 descrie o lume ordonată și bine structurată, creată de Dumnezeu din nimic (ex nihilo). În fiecare zi, Dumnezeu creează un aspect al universului: lumină, apă, pământ, animale și, în final, omul. Fiecare etapă a creației este marcată de expresia „Dumnezeu a văzut că este bine”, subliniind bunătatea creației divine. Ziua a șaptea este consacrată odihnei, stabilind un model pentru ritmul vieții umane.

Geneza 2 oferă o relatare mai detaliată despre crearea omului și a femeii, subliniind relația specială dintre oameni și Dumnezeu, dar și responsabilitatea lor față de lume. Adam și Eva sunt puși într-o grădină perfectă, Edenul, dar cu o responsabilitate morală: să păzească porunca lui Dumnezeu.

**Miturile antice despre creație**

În contrast cu această narațiune, multe culturi antice aveau propriile lor mituri despre originea lumii, iar unele dintre acestea sunt profund diferite de relatarea biblică. Un exemplu cunoscut este mitul babilonian al creației, *Enuma Elish*, în care zeii se luptă între ei, iar lumea este creată din corpul unui zeu mort. În mitologia egipteană, zeul Atum este descris ca emergând din apele primordiale și dând naștere zeilor, care la rândul lor aduc în ființă elementele universului.

Un alt exemplu relevant este mitul creației în mitologia greacă, unde lumea apare după o serie de conflicte cosmice între titani și zei. În multe dintre aceste mituri, universul este văzut ca rezultatul haosului sau al luptei între divinități, iar omenirea joacă un rol secundar, adesea lipsită de o relație personală cu zeii.

**Compararea Genezei cu miturile antice**

Ceea ce diferențiază narațiunea biblică de aceste mituri antice este claritatea și simplitatea ei. În Geneza, nu există conflicte între divinități, ci un singur Dumnezeu suveran, care creează ordonat și intenționat. Lumea este văzută ca „bună” de la început, iar omul are o poziție specială, fiind creat după chipul lui Dumnezeu și destinat să aibă stăpânire asupra creației.

De asemenea, creația în Geneza este lineară și teleologică, adică are un scop definit: glorificarea lui Dumnezeu și împlinirea planului Său divin pentru umanitate. Aceasta contrastează cu viziunea ciclică a istoriei prezentă în multe mituri păgâne, în care lumea trece prin cicluri de creație și distrugere.

**Influența asupra viziunii creștine**

Relatarea creației din Geneza a influențat profund viziunea creștină asupra lumii și a lui Dumnezeu. În primul rând, subliniază unicitatea lui Dumnezeu ca Creator suveran, în contrast cu politeismul și luptele dintre zei din miturile păgâne. Aceasta oferă creștinilor o bază pentru credința într-un univers ordonat, guvernat de legi morale și fizice stabilite de un Dumnezeu atotputernic.

În al doilea rând, creația omului după chipul lui Dumnezeu înseamnă că fiecare ființă umană are o valoare și demnitate intrinsecă. Acest concept a modelat gândirea creștină despre drepturile omului, responsabilitatea morală și chemarea de a reflecta caracterul lui Dumnezeu în lume.

În fine, odihna din ziua a șaptea a stabilit un model pentru ritmul vieții umane, subliniind nevoia de odihnă și închinare. Acest concept a influențat nu doar practica religioasă, ci și structura săptămânii de lucru în multe culturi occidentale.

**Concluzie**

Când comparăm relatarea creației din Geneza cu miturile antice, observăm diferențe fundamentale care reflectă o viziune creștină unică asupra lumii: un Dumnezeu suveran și personal, un univers ordonat și bun, și o umanitate creată cu un scop clar. Această perspectivă a modelat nu doar credința creștină, ci și întreaga civilizație occidentală, oferindu-i o viziune asupra lumii în care ordinea, bunătatea și responsabilitatea morală joacă roluri esențiale.