În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Isus Hristos,
Mare Dumnezeul meu și Veșnicul meu Prieten,
slavă veşnică Ţie!
Ţie, a Cărui întâlnire m-a născut de Sus
și mi-a oprit viața într-o veșnică tinereţe,
prefăcându-mi singurătatea îmbrățişare
și pustietatea paradis;
Ție, Care, dându-mi jugul Tău, m-ai făcut soț,
dându-mi sărutul Tău, m-ai făcut floare
și dându-mi cununa Ta, m-ai făcut cântec...
Ţie, a Cărui însoţire mi-a făcut numele divin,
urmele luminoase și târârea zbor;
Ţie - toată dragostea fiinţei mele,
toată dăruirea vieţii mele,
toată slava adoraţiei mele,
în care tot ce am putut arde
și sfinți eu - este nimic;
ci singură partea Ta
este totul...
Slavă veșnică Ţie,
Veşnicul meu Prieten și Mare Dumnezeul meu,
Isus Hristos!