Gânduri despre post
Autor: Cosmin Meran  |  Album: Raze din Soare  |  Tematica: Veghere
Resursa adaugata de CosminMeran in 19/11/2024
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Postul:
„Pentru aceasta am postit si am chemat pe Dumnezeul nostru.
Și EL ne-a ascultat."( Ezra 8:23 )

1. Ce este postul?
Postul este una din „armele divine", o modalitate prin care ne putem smeri sufletele(Psalmul 35:13), un mod de asprime asupra trupului/firii (1 Corinteni 9:27), dar nu o asprime zadarnică, precum o cură de slăbire sau o dietă ce nu au niciun efect asupra sufletului.

Prin post spunem direct: „Doamne, am pământeste, am mâncare, dar am nevoie de
Tine!". , este o metoda de testare a credinței (Evrei 11:6) și de creștere a dragostei. (Psalmul
35:13) Fără credință postul nu-și găsește rostul, iar atunci când simțim cu cei ce suferă și postim pentru ei, experimentăm dragostea adevărată, fapt ce o determină să crească.

Rezumând totul putem spune că postul face 2 mari lucruri:
- Atrage privirile lui Dumnezeu (2 Samuel 12:22)
-smerește sufletul aducând Har (lacov 4:6)! ! Postul trebuie împletit cu rugăciune și să aibă o cauză bine stabilită. Cu alte cuvinte deși Dumnezeu știe ceea ce ai nevoie, trebuie să arăți căci ceea ce tu ceri chiar dorești, să îl îndupleci. Lucru cerut chiar de Dumnezeu în Ioel 2:12-13.

2. Moduri/ exemple de post:
-de la o perioadă a zilei până la apus ( Judecători 20:26,2 Samuel 1:12)
-o zi sau mai multe zile consecutive/zile și nopți (Domnul Isus, Estera, Moise... )
-o oprire a lucrurilor alese, o smerire facută de Daniel (Daniel 10:2-3) în care Daniel nu a mâncat carne, nu a băut vin și nu s-a uns timp de 3 săptămâni.
„Oare acesta este postul plăcut Mie: să-și chinuiască omul sufletul o zi? Să-și plece capul ca un pipirig și să se culce pe sac și cenușă?
Aceasta numesti tu post și zi plăcută Domnului?"
(Isaia 58:5)

3. Lucruri ce trebuiesc făcute in ziua postului:
(Și nu numai în ziua postului)
-Iertare celor din jur și îndreptarea nedreptăților făcute de tine (Isaia 58:6)
-Milă și dreptate (Isaia 58:7-10)
-Să fie făcută din dorință proprie și să fie o plăcere apropierea de Domnul (Isaia
58:13-14)
-Sa fie făcută în ascuns (Matei 6:17-18)
-Având în vedere că este o zi de apropiere de Domnul ar trebui și citit din Biblie și rugăciune, ar trebui să ne silim mai mult ca în celelalte zile sa Îl căutăm. (Deuteronom 8:3)

4. Lucruri ce nu trebuiesc făcute în ziua de post:
(Și nu numai în ziua de post)
- Să cauți ceartă, facere de rău Isaia 58:4
- Să faci lucruri de niciun folos, ce nu îți ajută și plăcerile tale (Isaia 58:13 / Romani
13:14)
-Să o faci cu mândrie sau să trâmbițezi faptele tale bune (Matei 6:16)

5. Trebuie să postim?
Domnul Isus a fost întrebat de ucenicii lui loan de ce ucenici Sai nu postesc (Matei
9:14-17), iar Isus a răspuns căci după plecarea Lui și aceștia vor posti. După ce a luat botezul, Domnul Isus a postit 40 de zile si 40 de nopți, în El nu s-a găsit păcat. Tot El spunea căci dacă Îl numim Învățător să facem ceea ce a făcut și El. (loan 13:13,15)

După apariția primilor creștini găsim în Biblie atunci când se luau hotărâri întâi posteau și hotărârile erau sub călăuzirea Domnului ce îi însoțea. (Fapte 14:23)

În concluzie, da, trebuie să postim, să Îl chemăm pe Dumnezeu și să Îl căutăm câtă vreme se poate găsi, iar El se va lăsa găsit dacă Îl vom căuta din toată inima. Nu este o condiție pentru a intra în Cer (nici nu putem neglija ceea ce ne este oferit să ne sfințim și să credem că mergem înspre Cer), dar cât ține de noi trebuie să ne silim. Ieremia 29:13 /Evrei
12:14

„lată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-I și nu întoarce spatele semenului tău! Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți.
Atunci tu vei chema, și Domnul va răspunde, vei striga, și El va zice: 'lată-Mă! ' "
(Isaia 58:6-9)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 57
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni