Credincioşi de pretutindeni, a venit vremea să fim adevăraţi creştini! Dumnezeu ne cere lucrul acesta, iar cei din jur doresc să-l vadă. Înapoi la misionarismul primar! La acel misionarism care nu ţine cont de piedici, de greutăţi, de preţul care trebuie plătit, ci are în vedere doar porunca Mântuitorului de propovăduire a Evangheliei şi valoarea nespus de mare a unui suflet omenesc. Avem la îndemână toate mijloacele necesare; trebuie doar să le folosim. Poţi face misionarism prin corespondenţă, scriindu-le prietenilor, cunoştinţelor, şi chiar unor oameni necunoscuţi. Poţi evangheliza oamenii prin telefon, prin tractate, prin vizite, printr-o farfurie cu mâncare întinsă unui om bolnav sau lipsit, printr-un Nou Testament "uitat" în tren sau în autobuz, printr-o casetă împrumutată cuiva, printr-o carte bună făcută cadou, printr-un abonament plătit la o revistă creştină care să fie trimisă unui suflet nemântuit pentru care te rogi, printr-o vizită în localitatea vecină sau în satul în care ai crescut, spre a depune mărturie despre felul în care puterea lui Dumnezeu ţi-a schimbat viaţa şi a le împărtăşi altora bucuria mântuirii pe care ai aflat-o în Domnul Isus.

   Misionarism nu înseamnă a predica de la amvon. În primele veacuri n-au existat amvoane, dar a existat misionarism înflăcărat. În timp ce Diocleţian, pe la anul 209 d-Cr., căuta să stârpească numele de creştin, Hermon al Ierusalimului pregătea 40 de misionari pe care i-a trimis apoi în diferite ţări. Unul dintre ei, numit Efrem, "s-a dus la sciţii care locuiau pe lângă Dunăre şi acolo propovăduind, pe mulţi i-a adus la Cristos." Efrem a predicat în Goţia (România de azi) timp de zece ani. El a suferit moartea de martir, prin tăierea capului. Astăzi, nici unul dintre cei ce vor căuta să-L propovăduiască pe Domnul Isus nu va împărtăşi soarta lui Efrem.

   Doamne, ridică şi astăzi asemenea misionari!