Vine un timp când anumite situaţii din viaţă depăşesc speranţa omenească. Nu există nici un consilier, nici un medic, nici un medicament sau orice altceva care să poată ajuta. Situaţia a devenit imposibilă. Ea cere o minune, altfel se va sfârşi cu devastare.

În astfel de timpuri singura speranţă rămasă este de a merge la Isus. Nu contează cine este, tatăl, mama sau copilul. Acea persoană trebuie să-şi asume responsabilitatea de a se ţine de Isus. Şi ei trebuie să se hotărască: „Nu voi pleca până când nu voi auzi ceva de la Domnul. El trebuie să-mi spună: ‘S-a sfârşit. Acum poţi pleca.’”

În Evanghelia lui Ioan găsim o astfel de familie aflată în criză: „În Capernaum era un slujbaş împărătesc, al cărui fiu era bolnav” (Ioan 4:46). Aceasta era o familie distinsă, posibil că era chiar din familie regală. Un duh de moarte plana asupra casei în timp ce părinţii îngrijeau de fiul lor aflat pe moarte. S-ar putea ca să fi fost şi alţi membri ai familiei în casă, probabil mătuşi şi unchi, bunici sau alţi copii, inclusiv şi slujitorii. „[Tatăl] a crezut, şi toată casa lui” (4:53).

Cineva din acea familie aflată în necaz ştia cine este Isus şi auzise de puterea Lui miraculoasă. Într-un mod oarecare, în această casă a ajuns vestea precum că Cristos se afla în Cana, undeva la douăzeci şi cinci de mile depărtare. În disperare tatăl însuşi s-a dus la Domnul. Scriptura ne spune: „Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudea în Galilea, s-a dus la El, şi L-a rugat să vină” (4:47).

Biblia spune că el „L-a rugat [pe Isus] să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte” (4:47). Ce imagine minunată a mijlocirii. Acest om a lăsat totul deoparte pentru a-L căuta pe Domnul care să-i dea un cuvânt.

Cristos i-a răspuns: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!” (4:48). Ce a avut în vedere Isus prin aceasta? El îi spunea slujbaşului că nevoia cea mea apăsătoare a lui nu era o eliberare miraculoasă. În schimb, problema nr. 1 era credinţa acestui om. Gândiţi-vă la următorul lucru: Cristos ar fi putut merge în casa acelei familii, să-şi pună mâinile peste fiul aflat pe moarte şi să-l vindece. Totuşi, tot ce avea să ştie această familie despre Isus era că El face minuni.

Cristos dorea ceva mai mult pentru acest bărbat şi pentru familia lui. El dorea ca ei să creadă că El era Dumnezeu întrupat. Iată de ce El i-a spus, în esenţă, acestui slujbaş: „Crezi tu că Acesta este Dumnezeu pe care tu-L rogi stăruitor pentru această nevoie? Crezi tu că Eu sunt Cristos, Mântuitorul lumii?” Slujbaşul a răspuns: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu” (4:49). La acel moment Isus trebuia să fi văzut credinţă în acest bărbat. De parcă Isus ar fi spus: „El crede că Eu sunt Dumnezeu întrupat.” Deoarece mai departe noi citim: „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte” (4:50).