Luaţi în considerare modul în care Dumnezeu Însuşi a descris relaţia Sa cu Avraam: „Avraam, prietenul Meu” (Isaia 41:8). La fel şi Noul Testament ne spune: „Avraam a crezut pe Dumnezeu…şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:23).

Ce cuvinte elogioase, de a fi numit prietenul lui Dumnezeu. Majoritatea creştinilor au cântat binecunoscutul cântec, „Ce Prieten avem noi în Isus.” Respectivul pasaj biblic prezintă acest adevăr cu putere. Faptul că Creatorul universului l-a numit pe acest om prietenul Său pare ceva dincolo de înţelegerea omenească. Totuşi, aceasta s-a întâmplat cu Avraam. Este un semn al intimităţii profunde a acestui om cu Dumnezeu.

Cuvântul în ebraică pe care-l foloseşte Isaia pentru prieten aici semnifică afecţiune şi apropiere. Iar în greacă cuvântul folosit de Iacov pentru prieten înseamnă un tovarăş drag, apropiat. Ambele implică o intimitate adâncă şi împărtăşită.

Cu cât mai mult ne apropiem de Cristos, cu atât mai mare devine dorinţa noastră de a trăi totalmente în prezenţa Sa. Mai mult decât atât, începem să vedem mai clar faptul că Isus este singura adevărata noastră temelie.

Biblia ne spune că Avraam „aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Pentru Avraam nimic în această viaţă nu era trainic. Scriptura spune că lumea era „un loc străin” pentru el. Nu era un loc în care să dai drumul la rădăcini. Ţara cerească la care tânjea Avraam nu este, literalmente, un loc. Mai degrabă, este a fi acasă cu Tatăl. Vedeţi, cuvântul în ebraică pentru această frază, „ţară cerească”, este Pater. El vine din rădăcina unui cuvânt care semnifică Tată. Deci, ţara cerească pe care o căuta Avraam era, literalmente, un loc împreună cu Tatăl.

Cu toate acestea, Avraam nu era un mistic. El nu era un ascetic cu aere de sfânt care trăia într-o lume imaginară spirituală. Acest bărbat a trăit o viaţă pământească, fiind implicat din greu în lucrurile lumii. La urma urmei, el era proprietarul a mii de capete de vite. El mai avea şi destui slujitori care formau o oaste mică. Avraam trebuia să fi fost un om ocupat, direcţionând slujitorii săi şi cumpărând şi vânzând vitele, oile şi caprele sale.

Cu toate acestea, într-un mod oarecare, în ciuda multiplelor sale afaceri şi responsabilităţi, Avraam a găsit timp pentru intimitate cu Domnul.