Enoh s-a bucurat de o părtăşie apropiată cu Domnul. De fapt, legătura sa strânsă cu Dumnezeu era aşa de intimă, încât Domnul l-a luat în slavă cu mult înainte ca viaţa sa pe pământ să se sfârşească. „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:15).

De ce Domnul a ales să-l ia pe Enoh? Cuvântul de introducere al acestui verset ne spune foarte clar că aceasta s-a întâmplat datorită credinţei sale. Mai mult decât atât, fraza de încheiere ne spune că credinţa lui Enoh era plăcută lui Dumnezeu. Cuvântul rădăcină în greacă pentru „a plăcea” aici semnifică unit pe deplin, totalmente plăcut, într-o unitate completă. Cu alte cuvinte, Enoh a avut cea mai apropiată comuniune posibilă cu Domnul de care s-ar fi bucurat orice fiinţă umană. Şi această părtăşie intimă era plăcută lui Dumnezeu.

Biblia ne spune că Enoh a început să umble cu Domnul după ce a fost născut fiul său, Metusala. Enoh avea şaizeci şi cinci de ani în acea vreme. Apoi el a petrecut următorii 300 de ani în părtăşie intimă cu Dumnezeu. Cartea Evrei arată clar faptul că Enoh era într-o legătură aşa de strânsă cu Tatăl, atât de aproape de El în comuniune, încât Dumnezeu a ales să-l aducă acasă la Sine. Domnul i-a spus, în esenţă: „Nu mai poţi rămâne în firea ta. Pentru a creşte intimitatea Mea cu tine trebuie să te aduc lângă Mine.” Astfel, El l-a strămutat pe Enoh în slavă.

Potrivit pasajului din Evrei 11:5, intimitatea lui Enoh a fost cea care a plăcut lui Dumnezeu. Din câte ştim acest om niciodată n-a făcut vreo minune, niciodată nu a elaborat vreo teologie profundă, niciodată nu a făcut vreo lucrare măreaţă demnă de a fi menţionată în Scriptură. În schimb, noi citim următoarea descriere simplă a vieţii acestui om credincios: „Enoh a umblat cu Dumnezeu.”

Enoh a avut comuniune intimă cu Tatăl. Iar viaţa sa este încă o altă mărturie a ceea ce înseamnă să umbli cu adevărat în credinţă.