N-am avut timp de Prunc pentru că am fost ocupați cu alegerile parlamentare. Pereții încă se mai reazemă în afișe cu fălcoși, cu ochii inundați de grăsime, ce seamănă cu cei sacrificați de Sfântul Ignat.

Apoi, au venit cumpărăturile. Mai puține ca în alți ani, dar ce Crăciun e Crăciunul fără o indigestie, o pancreatită, o ceartă zdravănă și doi colindători bătuți la nervi? Apoi, vine mahmureala…

Orașele sunt împodobite cu lumini de culoarea politică, bisericile se întrec în colinzi, resuscitare necesară după un an de apatie, zăpada a căzut ca semn că la Dumnezeu e important și grâul ce l-am semănat în toamnă…

Pruncul a plecat din iesle, între timp s-a pus pe cruce pentru lumea întreagă, acum e în cer și de două milenii dulgherește la casa de sus. Apoi va fi drept judecător a celor ce-au ales să-L pună la urma de zăpadă însângerată a priorităților, adică dincolo de cârnații de Pleșcoi, ambiții personale, religia lui tata, nepăsare și iPad-uri.

Nu cere mult, doar inima și dorința unei alte vieți în care să colinzi pentru alții nemaiașteptând ca după fiecare vers să-ți cadă un cozonac în cap. În cer n-o să mai fie zăpadă. Bucurați-vă de ea și decât să vă mai bateți în vorbe mai bine în bulgări.

Pruncul a crescut mare. E Domn.

                                                                                                  Vladimir Pustan