Vă scriu cu stiloul înmuiat în cerneala albastru marin a amintirilor, privind cu ochii injectați de nesomnul unui an cum Ianus îmi rânjește cu amândouă fețele, stând tolănit în fotoliul stingher în care tot aștept să se așeze fericirea.

 A fost un an bun... Vă scriu acum, după ce-a trecut sfârșitul lumii, și fac bilanțuri pe fulgii căzuți din aripile îngerilor.

V-am dăruit și spini și flori, voi mi-ați dat doar flori, deci am fost mai darnic decât toți. M-ați ajutat și-am împins împreună la căruța cu vise, cu pași împiedicați prin noroiul fricii de-a nu izbuti în ceea ce-am dorit. Căruța o să fie a voastră într-o zi și-o să vedeți atunci cât de bine sau de greu e să stai cu steaua de căpăstru.

Anul ce vine, ,,Cireșarii" vor împlini zece ani, deci copilul pe care l-am moșit împreună cu Dumnezeu a crescut mare.

Vă scriu prieteni și vă mulțumesc pentru că m-ați  învățat ce uitasem de-o vreme: că Dumnezeu e mare, mult mai mare decât credeam, mult mai bun decât speram.

Când n-am mai putut, Dumnezeu mi-a dat prin voi puterea de a merge mai departe. V-ați pus și piept în față în loc de scut, atunci când șuierau șerpește săgețile.

Vă mulțumesc că v-ați golit și inimile și buzunarele, că v-ați golit de timp și minte, negând strigătul eului și cărnii, pentru a face loc slujirii.

Mulțumesc prieteni..... La noapte ne dormim împreună oboseala pentru ca mâine să fim proaspeți să o putem lua de la capăt...

Vă scriu prieteni și nu vă mai scriu pentru că ,,un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt căci mări și lacrimi sunt, la fel, sărate".

La mulți ani, prieteni!

                                                                                           Vladimir Pustan