Când a trebuit cucerit Ierihonul, generalul Iosua a cerut un plan de bătaie de la comandantul suprem, Căpetenia oștirii Domnului, adică Isus. A primit un plan ciudat, un fel de învârtit în cerc, ce numai în pustie îl mai experimentaseră. Ierihonul a căzut pe tăcute și toate lucrurile deveniseră clare. Dumnezeu era cu ei…

Iosua devenise cunoscut și temut în toată țara…

Poate de aceea când a trebuit cucerită cetatea Ai (o îngrăditură de lemne, corturi și oameni speriați) nu s-a mai consultat cu Îngerul, ci a folosit ce învățase în școala militară. Acan furase și teoretic blestemul era acolo, dar era mai bine să fi știut înainte decât după. După, nu a mai rămas nimic de făcut decât treizeci și șase de înmormântări.

Iosua s-a rugat după dezastru și întotdeauna rugăciunea de-a doua zi e mai plină de lacrimi și regrete.

Când te bazezi pe mușchi, putere, diplome, tinerețe, bani, spiritualitate, vei face cunoștință des cu câte un Ai…

Viața e plină de neprevăzut, iar marile noastre probleme nu ne vin din Ierihon ci din Ai, adică din locul în care te încrezi în puterile tale… Dacă unii se bizuiesc pe caii lor, pe carele lor, noi trebuie să ne bizuim pe numele mare al Domnului nostru.

Indiferent cât de ciudate ni se vor părea căile Lui.   

                                                                                           V l ad i m i r _ P u s t a n