Fiica Împăratului
Autor: Rodica Pele  |  Album: Margaritare  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de rodicapele in 13/03/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

 

De fiecare dată când îmi aduc aminte de acea zi în care Dumnezeu m-a înfiat în familia Lui, inima mi se umple de bucurie. Când aveam șaisprezece ani, la o seară de evanghelizare Dumnezeu a vorbit inimii mele. Atunci L-am acceptat ca și Mântuitor personal. Îmi aduc aminte că mergem spre casă de la biserică şi plângeam de bucurie. Doream să spun la toată lumea că Dumnezeu m-a acceptat în familia Lui, să fiu fiica Lui.

Cred că este cel mai mare privilegiu să fii fiică de Împărat, să știi că Dumnezeu este Tatăl tău.
Să ai acea siguranță că El este întotdeauna alături de tine și se îngrijește de toate nevoile tale, chiar şi în cele mai mici detalii ale vieții. Să fii fiica Împăratului este cea mai mare onoare pe care o poți avea pe acest pământ. Bineînţeles că acest statut implică şi unele cerințe. Ca și fiică de Împărat trebuie să te comporți diferit oriunde te afli. Am auzit despre un fiu de împărat care în timp ce se uita pe geamul palatului, a văzut un copil care se juca într-o baltă cu apă murdară. A mers la doica lui și a rugat-o să-l lase și pe el să se joace în baltă. Doica i-a răspuns: „Tu nu ai voie să te murdărești, ești fiu de împărat, trebuie să fii curat!”

Noi, ca și fiice de Împărat, nu putem trăi în păcat! Nu avem voie să ne comportăm oricum! Viața noastră trebuie să fie curată, să fim lumini în întunericul acestei lumi. Când Dumnezeu ne-a dat numele de fiice de Împărat, ne-a văzut pe fiecare specială, deosebită. Delicatețea, finețea, blândețea sunt acele calități la care Dumnezeu S-a gândit atunci când a creat fiecare femeie. Oriunde ai fi, emană acea grație asemenea unei adevărate fiice de împărat. Comportamentul tău, vorbirea ta, să cucerească respectul celor din jur. O fiică de împărat nu cere respect, prin statutul pe care îl are deja se bucură de respectul celor din jur (Proverbe 11:16a).

Trăind o viață la standardul pe care Dumnezeu îl dorește de la noi, fiicele Lui, vom fi plăcute nu numai în ochii Lui dar și în al oamenilor.

Deci bucură-te, ești FIICA ÎMPĂRATULUI!

Slavă LUI! Deosebite lucrări faceţi pentru slava Domnului prin aceste mărturii şi aspecte clare ale vieţii.
Adăugat în 25/11/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1736
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni