Am primit scrisori în care scrie despre dramele unor oameni minunați, dar care s-au trezit la o vârstă înaintată realizând că nimeni din jurul lor nu a fost interesat de ei să se dezvolte, să crească la nivel mental, spiritual, profesional. Dimpotrivă, unii au fost mereu înjosiți, jigniți și mereu criticați
Le-am scris înapoi că nu e târziu să înceapă acum, și să nu dea vina pe nimeni deoarece ei înșiși trebuia să își ia viața în mâinile lor nu să o lase în mâinile unor mentalități limitate. Să ierte pe alții și pe ei înșiși îi va ajuta enorm. Dumnezeu nu v-a abandonat !
Cel mai greu îmi este să îndrum femei care au fost abuzate, verbal și fizic ani de zile, au fost ținute în cușcă, apoi părăsite și abandonate definitiv de către bărbații lor. Din păcate se întâmplă și invers.
Am sesizat că acestea nu mai au stimă de sine, nu mai au curaj, nu mai au nici măcar credință deși unele sunt persoane religioase. Li s-a spus atât de mult în căsnicie că sunt proaste, urâte, inutile, că nimeni nu le va iubi, încât acestea au început să creadă asta. Aceste manipulări le-au format o gândire limitativă, un univers întunecat din care ele cred că nu mai pot ieși. Fiecare clipă a vieții lor este un chin.
Multe par fericite, dar trăiesc drame profunde. Le este teamă și să spună ce le dor deoarece aceea zonă este vulnerabilă și dacă o deschide poate fi lovită cu ușurință din nou, și ele nu mai riscă.
Apoi, din păcate unele femei, dar și bărbați, își folosesc credința, religia, în defavoarea lor, adică într-un mod distructiv, crezând că ei sunt condamnați de către Dumnezeu să sufere în singurătate, să tacă, și să se stingă de tot în întunerecul sufletesc.
Hei, dragii mei treziți-vă și refaceți-vă viața, gândirea, profesia, corpul, sănătatea, entuziasmul pentru viață. Nu e târziu deloc.