Citind câte ceva despre istoria imperiului roman, am rămas impresionat de o categorie de oameni ce trăiau în imperiu, și anume gladiatorii. Ei trebuiau să ofere un spectacol sângeros publicului roman. Proveneau din prizonierii de război ce erau instruiți în școlile de luptă pentru gladiatori. Am fost impresionat faptul că intrau în arenă pentru a lupta având în față viața sau moartea. În unele cazuri mai fericite puteau primi libertatea de la Cezarul roman. Destinul lor era tragic, viața lor foarte dură. Citind despre ceea ce se întâmpla în imperiu, m-am gândit cât de jos pot decade oamenii atunci când au vieți de oameni în mâinile lor. Analizând cu atenție tot ceea ce se întâmplă la ora actuală în această societate post modernă în care trăim, devin tot mai conștient că viața noastră se aseamănă cu o luptă într-o uriașă arenă a vieții. Cel puțin din punct de vedere creștin, viața este un marș continuu și o luptă spirituală. Destinul gladiatorilor într-un anume sens devine și al nostru, avem în față viața veșnică sau moartea a doua. „ Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, niște osândiți la moarte; fiindcă am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.” (1Corinteni 4-9) Orice om este proprietatea lui Dumnezeu afirmă Biblia. Însă există o diferență între omul ca proprietate a Sa, și un creștin ce a devenit un luptător pentru cauza Evangheliei. Trăim in mijlocul marii controverse dintre Hristos și Satana. Marea întrebare este: Cine stăpânește mintea noastră? Zi de zi viața curge ca o apă lină sau tumultuoasă. Însă mă gândesc la oamenii ce zi de zi trec pe lângă mine, ne întâlnim pe străzile vieții și cine poate spune ce se petrece în mințile atâtor oameni. Poate lupte dure pentru a supraviețui, uneori mari dezamăgiri ce vin în urma confruntării marilor vise cu realitatea care uneori le năruie spulberându-le. Unii oameni luptă din greu pentru a rămâne de partea binelui, uneori clătinându-se sub apăsarea luptei interioare. Vestea bună este că fiecare om este proprietatea lui Dumnezeu. Însă avem nevoie să venim la El așa cum suntem pentru a fi salvați. Împăcați-vă cu Dumnezeu este mesajul mereu actual al Evangheliei. Iar acest lucru este posibil doar prin intermediul jertfei lui Hristos. Atunci putem experimenta vindecarea și restaurarea divină ce are ca rod viața veșnică. Apostolul Pavel ne scrie despre natura luptei în care luptătorii pentru cauza Evangheliei sunt angrenați. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”( Efeseni 6-12) Meditând puțin la acest verset îmi dau seama că eu ca om, nu am nici o șansă de a aduce un cât de mic triumf cauzei Evangheliei. Însă unindu-mi ființa mea slabă cu Hristos devin un luptător puternic. A lupta de partea lui Dumnezeu în marea confruntare în care suntem prinși este o reală fericire iar mai presus de orice există acel sentiment al utilității, al faptului că în mod real faci ceva pentru oameni. Doresc să aprofundez două declarații ale apostolului Pavel, pentru a deschide un orizont luminos a ceea ce înseamnă lupta creștină. „Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața veșnică la care ai fost chemat, și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori.” (1Timotei 6-12) Lupta cea bună a credinței înseamnă biruința eului, a naturii umane degenerate de păcat, a puterilor întunericului prin har. Atunci păcatul își pierde atracția de altădată, și începem să distingem frumusețile inestimabile ale Evangheliei. Ajungând în punctul în care cu iubire și plăcere să poți vesti Evanghelia și trăi în spiritul apostolilor. A te angrena în această luptă a credinței înseamnă de asemenea și asumarea riscului de a fi învins de forțele ostile ale întunericului și a pierde marele premiu etern. Însă un luptător din arena vieții, știe că trebuie să lupte cu armele luminii și să se prindă prin credință de Hristos, pentru a evita dezastrul spiritual. Ce priveliște oferă această arenă a vieții în diferite părți ale lumii sunt oameni ce în sfera unde își desfășoară viața duc această luptă. Uneori cu căderi alteori obținând mari biruințe, conștienți fiind că trăim în timpul când biserica se află în faza ei luptătoare și va veni timpul când va intra în faza ei triumfătoare așa cum cartea Apocalipsei ne învață. În acest punct ar fi necesare mai multe explicații, însă las aceste explicații pentru un alt articol. Înfruntând uneori necazuri, alteori având parte de împliniri, luptătorul din arena vieții nu trebuie să-și uite niciodată menirea sa, aceea de a fi un propovăduitor al Evangheliei și de a duce mereu lupta cea bună a credinței și nu o altă luptă. Iar atunci în marea arenă a vieții vor fi ocazii în care oamenii vor afla că Dumnezeu îi iubește și le oferă eternitatea în dar. O altă mare afirmație a apostolului Pavel se găsește în (2 Timotei 4:7): „ M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.” În momentul când Pavel scria această declarație de credință era închis. Curând avea să moară ca martir, de fapt în secolul I nu doar gladiatorii intrau în arenă pentru a oferi un spectacol sângeros, ci și creștinii care mureau ca martiri arși de vii s-au aruncați pentru a fi sfâșiați de animalele sălbatice. Pavel își acceptă locul în planul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Iar dacă lucrarea sa trebuie să se încheie cu moartea sa ca martir el este gata. Apoi el privind în urmă la alergarea sa pe străzile vieții, declară cu convingere absolută că a luptat lupta cea bună a credinței. Iar de acum îl așteaptă marele premiu etern. Citind epistolele sale am înțeles că viața lui nu a fost deloc ușoară a întâmpinat necazuri, confruntări cu iudeii, suferințe, însă a predicat mereu cu pasiune Evanghelia iubindu-i pe oameni. Contemplându-L pe Hristos a putut face a cea mare mărturisire de credință: „Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele Lui Hristos.” Dimensiunile vaste ce se desprind din studiul epistolelor sale asupra unei teme ce mereu el a predicat-o și anume: „ Hristos în voi nădejdea slavei.” De asemenea imensitatea adevărurilor revelate în epistola către Romani ce au declanșat reforma protestantă. Mă refer în mod special la marele adevăr al îndreptățirii prin credință, la neprihănirea lui Hristos ce este așezată în contul nostru. Ne-a învățat de asemenea de sfârșitul legii ceremoniale ce și-a găsit împlinirea la cruce. Apoi demonstrându-ne uimitoarea armonie dintre Legea morală și Evanghelie. Însă cel mai mult m-au uimit dimensiunile vaste ale harului, ajungând la concluzia că ni s-a oferit tot harul în dar prin meritele Mântuitorului pentru a fi salvați. Totul scris la un nivel atât de înalt și profund. Ce mare a fost acest scriitor, acest luptător pentru cauza Evangheliei. Toate aceste scrieri fascinează, înnobilează ființa umană. Îmi dau seama că apostolul Pavel a luptat lupta cea bună, a alergat în viață cu un scop bine definit. A fost mare în Areopag în Atena când a putut sta de vorbă de la egal la egal cu cei mai mari gânditori și filozofi greci ai timpului. Apoi în alte ocazii cu alte categorii de oameni a putut să-L predice cu patos pe Hristos cel răstignit pentru păcatele tuturor. Marele alergător Pavel ne-a învățat că adevărata împlinire în viață se află doar în comuniunea cu Dumnezeu. Mă fascinează modul cum am înțeles că mă iubește Dumnezeu prin prisma epistolelor marelui apostol al neamurilor. Riscul pe care Hristos și la asumat atunci când s-a întrupat, El putea fi pierdut pentru veșnicie dar, a riscat din iubire pentru noi oamenii ce astăzi îi întoarcem atât de ușor spatele. Cred că ceea ce umple cel mai tare ființa umană cu fericire este contemplarea iubirii lui Dumnezeu pentru noi demonstrată la Golgota. Doar această iubire poate reface chipul lui Dumnezeu în om. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru minunata lucrare ce a făcut-o prin slujitorul Său, apostolul Pavel. Câtă lumină s-a revărsat în viețile atâtor oameni dornici de a cunoaște adevărul, și de a continua lupta cea bună a credinței, chiar dacă uneori alergarea creștină implică și suferință. Iar acum Pavel doarme în țărâna pământului așteptând momentul învierii, care va avea loc la cea de a doua venire a lui Hristos. Atunci Pavel se va ridica pentru a primi marele premiu etern. Luptătorul cel trudit a murit fără să vadă marele triumf final al Evangheliei. Doar ne-a scris asigurându-ne că binele va triumfa. Însă în ziua învierii se va bucura de biruința totală a lui Hristos asupra Satanei. Împărăția harului și a slavei va triumfa este vestea cea bună a epistolelor sale și a întregii Biblii. Răul și nedreptatea nu vor domina la nesfârșit omenirea, ci se va instaura pe pământ împărăția lui Mesia, prezisă de profeți.