Competiția vs. competența
Autor: Ana-Maria Mariuta  |  Album: Sclipiri de suflet avantat spre nemurire  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Mada_O in 28/06/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

   Suntem într-o continuă căutare. Căutăm: în curtea vecinului, în viața lui, în faima lui, în mașina lui, în banii lui… și intrăm în competițe. Vrem mai mult, mai bun, mai frumos… și suntem nemulțumiți; veșnic nemulțumiți. Cum ar fi dacă am intra în competiție cu noi înșine? Cu omul de ieri, să intrăm în competiție azi!
  De ce să fim nemulțumiți uitându-ne la alții? De ce să nu fim nemulțumiți uitându-ne la noi? La ce suntem azi în comparație cu ceea ce am fost ieri. Azi să tânjim să fim mai buni decât ieri, iar mâine mai buni decât azi! De fapt El nu ne-a chemat să fim competitivi cu cei din jur…
  El ne-a chemat să fim competenți! Competenți cu ceea ce ne-a promis: competenți cu cerul, cu El! Și aceasta nu se poate întâmpla decât dacă intrăm în competiție cu noi înșine, nu cu ceilalți!!!
  Dragilor, competența noastră depinde de competiția cu persoana noastră! Și fericirea și automulțumirea în aceeași măsură. Un suflet liniștit și împăcat cu Dumnezeu este leacul și odihna trupului!  Numai așa vom fi plini de încredere, şi nădejdea nu ne va fi zadarnică. Ne vom uita în jurul nostru şi vom vedea că ne putem odihni liniştiți.
  Să ne autoanalizăm deci și să facem o comparație cu omul de ieri. Suntem mai buni? Mai “străluciți”? Mai buni în slujba la care am fost chemați, mai buni în viața socială, personală… spiritual vorbind, suntem la un nivel mai înalt, “am mai crescut”?
  Vă invit să intrăm în competiție cu propria persoană! Competența depinde de asta… astăzi să câștigăm lupta, iar mâine… războiul!!!
     Doamne ajută-ne!!!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni