Sã stii cã întotdeauna am sã pregãtesc o canã în plus de ceai, pentru când Te vei întoarce.
Am sã tin usa mereu deschisã, dacã ai vrea cumva sã intri.
Am sã-mi las fereastra largã, dacã vrei, sa mã strigi dintre nori.

Sã stii cã-mi voi scutura toate frunzele si-mi voi sterge toti stropii ploilor de pe ochi,
Sã-mi întâlnesti sufletul zâmbind când vei intra în casã.
Am sã iubesc... am sã iubesc chiar de-as avea sufletul rupt, sfâsiat si cãlcat în picioare.
Cã oricum îl vei vindeca Tu la întoarcere, de toate...

Sã stii cã voi iubi singurãtatea asta apãsãtoare, o voi iubi ca pe-o comoarã.
Si am sã trãiesc cu asteptarea reîntâlnirii noastre, acea asteptare înecatã în bratele Tale.

Sã stii cã întotdeauna voi cãuta sã-mi fac prieteni pe cei slabi si loviti,
pe cei prinsi si legati, pe cei respinsi sau goi de bogãtii firesti.
Pentru cã asa mi te fac prieten pe Tine.

Sã stii cã voi astepta în groapa leilor, pânã vei decide Tu sã mã ridici de-acolo
Si nu voi cârti. Voi încerca sã vãd paharul mereu pe jumãtate plin.
Am sã merg înainte de mânã cu Adevãrul, pregãtitã sã sufãr împreunã cu el de-i nevoie.
Dar nu îmi voi murdãri cugetul si mâinile împreunã cu cei ce vor sa-Ti fure slava.
...
... Si te voi iubi, asa cum te iubesc si azi, mereu cu sufletul sus si inima-n Soare.
Si te voi astepta... sã stii. Pe masã cu o canã aburândã de ceai...
Pentru când Te vei întoarce!

Sursa: transparentdiferit.blogspot.ro