„Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Luca 10:20

Ucenicii trimişi de Domnul Isus s-au întors foarte bucuroşi pentru că rămăseseră uimiţi când au experimentat puterea pe care le-o dăduse Domnul; să ne gândim: ei erau oameni obişnuiţi, ca şi noi, când deodată, împuterniciţi de Domnul Isus, văd realitatea ce-i face să se mire: „Până şi dracii ne sunt supuşi!!!”. Oare de ce erau ei uimiţi? Nu le spusese Domnul înainte de a-i trimite că le-a dat putere să facă minuni şi să vestească oamenilor că Împărăţia cerurilor s-a apropiat de ei? Şi noi am fi rămas la fel de uimiţi dacă am fi fost în locul lor. Pâna şi Simon, vrăjitorul care se botezase, uimit de o asemenea putere, a vrut să o „cumpere” dând bani apostolilor, în nebunia inimii lui (vezi Fapt. Apostolilor 8:18,19)

Şi totuşi, Domnul Isus ne vorbeşte şi nouă, astăzi, ca şi ucenicilor de atunci, spunându-ne că există o bucurie mult mai mare decât aceea pe care o aveau ucenicii ca urmare a vindecărilor făcute şi a scoaterii demonilor; aceasta se datorează faptului că „numele noastre sunt scrise în ceruri”. Cine şi-a văzut numele său scris în ceruri? Eu, nu; dar tu? Avem noi vreun merit pentru a pretinde aşa ceva? Aveau ucenicii atunci când s-au întors din lucrarea lor, acest merit? A cui era puterea prin care făcusera ei minunile? A lor? Nicidecum. Chiar ei au rămas miraţi că se fac aceste minuni prin mâinile lor! Deci ei nu aveau nici un merit în asta, decât se bucurau de harul că au fost aleşi şi trimişi. Da, au ascultat, şi s-au dus.

În Epistola către Romani cap. 1 versetul 5, Apostolul Pavel vorbeşte de ascultarea credinţei, la care trebuie să fie aduse „neamurile”, adică noi. Dumnezeu a spus:

”Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi”, iar Domnul Isus spune: ”Tot ce-mi dă Tatăl va ajunge la Mine”;  ”Nimeni nu le poate smulge din mâna Mea.”

„Cine crede în Mine are viaţa veşnică” (Ioan 6: 47); deci, prin credinţă avem viaţa veşnică; aceasta înseamnă că ai numele scris în cer.

„ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1:5)

Cei înfiaţi au numele scris în cer, aşa cum un copil este trecut pe numele celui care l-a înfiat.

 „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale”(Efeseni 1:11). Dacă suntem numiţi moştenitori înseamnă că se subînţelege că suntem deja scrişi în cartea vieţii; altfel nu avem drept la moştenire.

„Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” (Efeseni 1:13,14)

Cine şi-a pus încrederea în Domnul Isus, a fost pecetluit cu Duhul Sfânt (prin naştere din nou, cum spunea Domnul Isus lui Nicodim) şi aceasta este arvuna că numele noastre sunt  scrise în cer. Gândiţi-vă ce înseamnă arvuna, omeneşte vorbind; apoi gândiţi-vă ce înseamnă ea pentru Dumnezeul nostru care spune:

„Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6)

"Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:10)

Dacă nu ţi-ai pus încrederea în Domnul Isus pentru mântuirea ta, atunci n-ai naşterea din nou, deci nici arvuna Duhului Sfânt; atunci înseamnă că tu eşti încă în întuneric, despărţit de Dumnezeu; atunci pentru tine nu-i valabil nimic din ceea ce este scris mai sus; eşti mort în păcatele tale. Te îndemn să te pleci pe genunchi în odăiţa ta, să-ţi recunoşti păcatele  înaintea lui Dumnezeu şi să ceri iertarea în Numele Domnului Isus Hristos, care şi-a dat viaţa pentru a le plăti în locul tău. Fă lucrul acesta cu credinţa în Dumnezeu că altă cale de iertare nu-i, decât jertfa Domnului şi avem iertarea numai prin sângele Lui, care ne curăţă de orice păcat. (Citeşte prima epistolă a lui Ioan, capitolul 1, versetul 9)

Împăratul Alexandru, auzind odată despre purtarea rea a unui soldat din armata lui, care se numea tot Alexandru, l-a chemat la el şi i-a spus: am auzit multe lucruri rele despre tine; nu te poţi numi Alexandru şi să continui să trăieşti ca până acum; schimbă-ţi purtarea sau schimbă-ţi numele.

Dumnezeu vrea să-L luăm în serios atunci când ne spune ceva; prin credinţă avem numele scrise în ceruri, nu pentru că am merita; crezi tu lucrul acesta?

El nu glumeşte cu noi; să credem Cuvântul Lui şi să-L luăm ca atare. Când ştii că numele tău este scris în ceruri, trebuie să-ţi revizuieşti purtarea.