A trecut multă vreme, dar a fost un timp când fiicele mele îmi sărbătoreau sosirea zilnică!

    Jenna avea cinci ani și Andrea, trei ani. Denalyn le anunța când ajung acasă și ele fugeau rapid spre fereastră, își apăsau nasurile și mâinile de geamul înalt ce era paralel cu ușa de la intrare.

    Când ajungeam, le vedeam. Andrea și Jenna (cu un cap mai înaltă decât sora ei), se apăsau pe rama geamului. Văzându-mă, țipau! Vai, cum săreau și băteau din palme... Nici un Cezar ce s-ar fi întors acasă nu s-ar fi simțit atât de bine întâmpinat. Tatăl lor era acasă!

    În Coloseni 3:2 se spune: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ". Fiecare zi ne apropie mai mult de ziua în care Tatăl nostru va veni.