Cerul este întunecat. La un moment dat, valuri de apă înclină ambarcațiunea, până când nu mai vedem nimic, doar cerul, apoi, în jos, până când nu mai vedem nimic decât albastru. Am învățat asta despre navigație: nu e nimic grozav într-un val mare!

    Privirea s-a întors mai întâi spre norii de furtună, apoi spre căpitan. Ne-am uitat la el. Era bine chibzuit și hotărât. Le-a spus câtorva dintre noi unde să se așeze, celorlalți ce să facă și tuturor să ne ținem. Și am făcut ce a spus el. De ce? Fiindcă știam că el știa cel mai bine.

    Asemenea vânturi ne testează încrederea în Căpitan. Știe Dumnezeu ce are de făcut? De ce a permis furtuna? Condițiile s-au înrăutățit și instrucțiunile ne uimesc. Cum Îi răspunzi? Poți să spui despre Dumnezeu ce am spus despre căpitanul nostru?

    Știu că Dumnezeu știe ce e cel mai bine. Știu că nu știu. Știu că Îi pasă. Tu ai încredere în El?

    „Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne!” (Psalmi 9:10)