13:1 „Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.”

Celui căruia îi place să-şi bată joc de alţii, de obicei nu-i place să fie îndreptat, să fie ajutat, căci el le ştie pe toate. Îi place să fie ironic cu cei ce merg pe calea bună zicând că vrea să-i încerce. După ce-l face pe careva să tragă din vreo ţigară, să se îmbete sau să păcătuiască într-un fel, apoi râde de el. Un tânăr înţelept însă nu se încurcă cu astfel de oameni ci el ascultă de sfaturile bune ale tatălui şi mamei sale credincioase. Dacă însă părinţii lui nu sunt credincioşi,  atunci el filtrează cu grijă sfaturile lor căci sunt părinţi care mai degrabă îşi îndeamnă copiii să se distreze decât să se pocăiască şi să-l urmeze pe Domnul Isus.

            13:2 „Prin rodul gurii ai parte de bine, dar cei stricaţi au parte de sâlnicie.”

Sunt situaţii când prin felul sincer şi curat în care vorbeşte cineva se face plăcut şi este răsplătit într-un fel sau altul, în timp ce un altul care are un duh de ceartă, îşi atrage asupra sa reproşuri, poate din partea şefului unde lucrează. Îmi amintesc cum într-o firmă un angajat necredincios era mereu nemulţumit, ori pentru că nu era avansat mai repede, ori pentru că altuia îi mergea mai bine, ori că-l invidia pe şef ori din alte motive. A tot fost ceartă între el şi şef până în ultima fază că a trebuit să-l dea afară de la muncă ca să fie linişte. Omul acesta şi-a atras asupra sa silnicia altora. Un alt angajat credincios şi-a văzut de treabă şi n-a purtat grija altora, iar şeful l-a avansat şi a rămas la lucru.

            13:3 „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui.”

Versetul acesta se referă în special la situaţia când cuiva îi place să se laude sau să se afirme cu ce are, cu ce ştie să facă, cu ceea ce vrea să facă în viitor, sau vrea să pară mai bun şi mai priceput decât este. Se mai referă şi la situaţia când cineva înjură pe altcineva, îl blestemă, îl vorbeşte de rău sau îl ameninţă. Sunt oameni care îşi laudă copiii iar apoi aceştia îi fac de ruşine. Îmi amintesc cum, un tată care avea un singur copil, a zis odată despe acesta că bine ar fi ca toţi copiii să fie ca al lui, credincioşi şi harnici. Pe vremea aceea era implicat cu tinerii în biserică. Dar timpul a trecut şi acestui tânăr nu i-a mai plăcut modestia din biserică, a devenit tot mai nemulţumit şi critic cu fraţii şi programul din biserică, şi-a început propriile afaceri, s-a împrietenit cu tineri fără D-zeu şi încetul cu încetul s-a îndepărtat de buna comportare şi l-a părăsit pe D-zeu. A început să înjure, să blesteme, să umble cu fete fără D-zeu şi s-a afundat tot mai mult în păcat, deşi afacerile îi mergeau destul de bine. A văzut că poate face bani mai mulţi fără să asculte de D-zeu, spre nenorocirea lui.

            13:4 „Leneşul doreşte mult şi totuş, n-are nimic, dar cei harnici se satură.”

Leneşul are timp să se gândească la multe lucruri că toată ziua nu face nimic. El îşi face planuri, planifică afaceri şi face tot felul de propuneri altora dar nu-i place să muncească ceva cu mâinile lui. El nu-i mulţumit cu un salar mic, el nu vrea să lucreze cu aşa bani puţini, el vrea să fie mare şef de la început, să aibă maşină tare, casă mare şi bani din plin ca să se distreze poate cu femeile păcătoase. Şi pentru că nu le poate avea pe căi cinstite, apucă pe căi păcătoase cu alţi oameni necinstiţi. Cel harnic îşi vede de treaba şi de munca lui. Şi el face planuri dar le face echilibrat şi cere călăuzirea lui D-zeu când le face.

            13:5 „Cel neprihănit urăşte cuvintele mincinoase, dar cel rău se face urât şi se acoperă de ruşine.”

Cel credincios când aude o minciună nu se bucură de ea şi, dacă poate, îl încurcă pe cel rău să nu-şi pună planul rău în aplicare. El nu ia parte cu cel mincinos la planurile lui rele. Cel necredincios însă nu urăşte minciuna ci, dacă are vreun beneficiu, ia şi el parte la planul rău şi astfel se acoperă de ruşine când va fi descoperit. Poate vor trece ani dar tot va ieşi la iveală răul făcut şi atunci va fi tras la răspundere. Dacă cineva nu are nimic de zis, chiar dacă ar putea, când lângă el se fac rele, un astfel de om nu va fi lăudat. 

            13:6 „Neprihănirea păzeşte pe cel nevinovat, dar răutatea aduce pierzarea păcătosului.”

Cel neprihănit porneşte de acasă cu gândul bun şi gândul acesta bun îl păzeşte toată ziua. El merge de acasă cu gândul ca să nu fure, să nu facă rău altuia, să nu-l înşele pe altul, să treacă pe lângă femeia păcătoasă şi să nu intre la ea, să lucreze cu mâinile lui, să fie darnic, să apere adevărul şi alte gânduri asemănătoare. Toate acestea îl păzesc pe cel credincios, însă pe cel păcătos ele nu-l pot păzi căci nu le are, nu le preţuieşte şi nu le vrea în viaţa sa. Dimpotrivă, păcatele din timpul zilei sau ale nopţii îi aduc prăbuşirea, care poate fi treptată sau deodată.

            13:7 „Unul face pe bogatul şi n-are nimic, altul face pe săracul şi are totuş mari avuţii,”

Învăţătura din acest verset ar fi ca să nu faci pe bogatul când n-ai prea mulţi bani în buzunar. Sau mai bine zis, să nu vrei să trăieşti ca şi cel cu mulţi bani, să nu mănânci numai mâncăruri alese, să nu umbli numai cu maşini scumpe, să nu-ţi faci praf puţinii bani prin restaurante sau căutând să faci excursii scumpe ca să te compari cu el. Nu te compara cu el şi nu te întinde mai mult decât ţi-i pătura, cum spune un proverb românesc. În partea opusă este cel care are mari bogăţii dar nu vrea să se laude şi să se arate în public cu ce are. Această atitudine este înţeleaptă. Totuşi, a te plânge mereu că n-ai atunci când ai din belşug nu este un lucru bun, pari făţarnic. Mulţumeşte lui D-zeu pentru ce ţi-a dat şi nu uita să împarţi şi cu alţii. Pe piatra de mormânt a cuiva scria aşa: „Ce-am avut am cheltuit, ce-am păstrat am pierdut iar ce-am dat, aceea am.”

            13:8 „Omul cu bogăţia lui îşi răscumpără viaţa, dar săracul n-ascultă mustrarea.”

Sunt cazuri când banii te ajută. Dacă ei sunt administraţi bine, câştigaţi sub binecuvântarea lui D-zeu, ei sunt folositori. Poate ai ajuns într-o boală sau necaz şi-ţi aminteşti că n-ai fost prea darnic deşi puteai, caută să-ţi corectezi această lipsă a ta şi schimbă-ţi direcţia. D-zeu se poate îndura de tine, a văzut că începi să aduci ceva roade şi te iartă şi-ţi mai prelungeşte viaţa. Dar nu-ţi uita promisiunile făcute Domnului. Sunt situaţii însă când cel sărac nu ascultă de mustrarea Cuvântului şi nu se lasă de prostiile lui unde îşi cheltuieşte banii şi-şi mănâncă viitorul şi sănătatea. Dacă va asculta şi se va lăsa de acele obiceiuri care-i mănâncă banii, starea lui materială şi sănătatea se vor schimba în bine.

            13:9 „Lumina celor neprihăniţi arde voioasă, dar candela celor răi se stinge.”

Omul care iubeşte calea pocăinţei vede că sfaturile lui D-zeu funcţionează şi aduc roade bune în viaţa sa şi prinde mai mult curaj să-l slujească pe D-zeu, are binecuvântare la locul de muncă şi se bucură, lucrurile încep să-i meargă mai bine şi deci candela vieţii lui arde voioasă. D-zeu îi dă sănătate şi putere să lucreze. Nu la fel este cu cel necredincios, el vede că treburile nu-i merg cum trebuie şi se descurajează. Se apucă de ceva şi-l abandonează căci nu-l caută pe D-zeu şi nu se roagă să-l ajute. Din contră, îl înjură pe D-zeu şi-L învinuieşte că altora le-a dat mai mult iar lui nimic. Dar faptul că el este vinovat pentru starea lui, aceasta nu vrea să recunoască.

            13:10 „Prin mândrie se aţâţă numai certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile.”

De multe ori certurile apar din cauza mândriei oamenilor, a aroganţei lor, a faptului că nu ştiu să-şi dea întâietate unul altuia. Dacă cineva a apucat mai înainte, celălalt nu vrea să rămână el pe locul doi şi atunci apar certuri. Sunt situaţii când trebuie să laşi pe alţii să treacă în faţa ta, căci dacă Domnul este cu tine el îţi va da şi ţie partea ta. Într-o împrejurare, într-un grup de tineri erau unii care nu ştiau să-şi dea întâietate unii altora şi Domnul a arătat într-un vis cuiva, două maşini care trebuiau să treacă printr-un loc mai strâmt şi nu putea trece decât una odată, dar niciuna n-a lăsat-o pe cealaltă să treacă înainte ci s-au înghesuit amândouă deodată şi s-au strivit. Atunci când împăratul Nebucadneţar a visat acel vis cu copacul care a fost tăiat (Daniel 4), găsim scris că au venit întâi toţi înţelepţii Babilonului să-i tâlcuiască visul şi n-au putut, iar la urmă de tot (Daniel 4:8) a venit Daniel care i-a arătat înţelesul acelui vis şi ce vrea D-zeu de la împărat. Lucrurile s-au întâmplat întocmai cum a zis Daniel. El nu s-a grăbit însă să vină înaintea împăratului cum făcuseră ceilalţi înţelepţi.

            13:11 „Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul, creşte.”

De multe ori ceea ce n-ai câştigat cu trudă nu preţuieşti prea mult şi risipeşti cu mână largă. Nu aţi văzut oameni cu bani mulţi care n-au ştiut să-i administreze şi au ajuns rău ? Ei într-o noapte cheltuiau câţi alţii într-un an sau doi. Nu se uitau la bani ci-i prădau prin localuri de noapte, la jocuri de noroc sau în alte părţi. La urmă au dat faliment, au ajuns fără locuinţă iar unii şi-au pus capăt zilelor, căci n-au mai putut suporta ruşinea în care i-a dus păcatul. Dacă s-ar fi smerit şi s-ar fi pocăit, D-zeu i-ar fi ajutat din nou ca pe fiul risipitor. Cu D-zeu nu este totul pierdut. Împreună cu El poţi ieşi din cea mai adâncă mlaştină şi El te ajută fără să-i pară rău dar îţi spune să nu mai faci ci să-L asculţi pe El.

            13:12 „O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă.”

E greu să aştepţi uneori împlinirea unei dorinţe, aceasta poate îmbolnăvi inima, să conducă la descurajare, să îmbolnăvească trupul şi sufletul. Dar este şi o perioadă de încercare, de curăţire, de modelare, de învăţare a voii lui D-zeu din care poţi ieşi mai alb, mai curat, mai întărit, cu mai multă credinţă. După o perioadă de amânare, Domnul poate împlini dorinţa celui credincios şi ceea ce a fost odată bolnav Domnul a vindecat iar împlinirea dorinţei după voia lui D-zeu aduce acum multă binecuvântare. Perioada de aşteptare este cu multe ispite, ea poate dura ani de zile în care mulţi te ispitesc cu vorbele lor. Sara şi cu Avraam au greşit în lunga lor aşteptare de 25 de ani ca să primească un copil după făgăduinţa lui D-zeu.  La urmă Sarei, cea care a fost de fapt cu ideea, i-a părut rău că n-a aşteptat, căci Ismael născut din roaba Agar nu i-a dat cinstea de mamă şi până la urmă a trebuit să-l alunge de acasă. Dar D-zeu i-a purtat şi lui de grijă, căci şi el era sămânţa lui Avraam.

            13:13 „Cine nesocoteşte Cuvântul Domnului se pierde dar cine se teme de poruncă este răsplătit.”

Imaginează-ţi că te-ai rătăcit fără mâncare şi fără apă într-o junglă cu fiare sălbatice, cu tigri, lei şi şerpi. Cam aşa este omul care nu crede în Cuvântul lui D-zeu, îl dispreţuieşte şi nu-l bagă în seamă. Un astfel de om s-a rătăcit în jungla spirituală a lumii acesteia, plină de animale (spirituale) fioroase care abia aşteaptă să-l prindă şi să-l sfâşie. Este în pericolul de-a se pierde pentru totdeauna, dar cel care se teme să se abată de pe calea bună este răsplătit. El ajunge la ţintă şi nu se rătăceşte prin junglă. Diavolul vrea să ne facă să credem că lucrurile nu stau aşa, că se poate să trăieşte cum vrei şi că dincolo de mormânt nu mai este nimic. El aduce multe momeli în faţa omului, începând de la plăcerile trupului până la mândria duhului, a dorinţei de independenţă şi de autoînălţare.

            13:14 „Învăţătura înţeleptului este un izvor de viaţă, ca să abată pe om din cursele morţii.”

Ce important este un izvor de apă pentru o localitate. Dacă izvorul este destul de puternic poate da apă pentru toată localitatea şi chiar pentru altele din jur. La fel, ce importantă este o fântână pentru o gospodărie. În fiecare zi este nevoie de apă şi ce bine este să ai fântâna ta şi să nu mergi în altă parte după apă. În mod asemnător este şi un om neprihănit. El dă apă bună, sfaturi bune celor din jur şi oamenii pot să fie scăpaţi din multe probleme în felul acesta şi în final pot fi scăpaţi de la iadul veşnic. Dar de multe ori oamenii neprihăniţi sunt trataţi de alţii ca duşmani, ca unii care le încurcă viaţa şi îi duşmănesc, apoi îi apasă sau poate chiar îi dau la moarte.

            13:15 „O minte sănătoasă câştigă bunăvoinţă, dar calea celor stricaţi este pietroasă.”

O minte sănătoasă este o minte care judecă lucrurile din punctul de vedere al lui D-zeu, care le trece prin filtrul minţii şi al Cuvântului sfânt din Biblie. Un astfel de om nu-şi bate joc de aproapele său, nu-l înşală, ci-l ajută şi-i întinde mâna şi astfel câştigă bunăvoinţa acelui om şi a altora. Trece cu vederea greşelile unora faţă de el şi nu se răzbună imediat ci nădăjduieşte în D-zeu. De multe ori când este nedreptăţit şi alţii cu relaţii i-o iau înainte, el nu-i defaimă căci ştie că D-zeu are binecuvântări şi pentru el. Cei stricaţi însă nu fac aşa, ci defaimă, vorbesc de rău şi asupresc pe cei pe care-i pot şi astfel îşi fac drumul în viitor cu probleme, căci D-zeu nu uită să le întoarcă faptele. Ei sunt răzbunători şi-şi fac singuri probleme în viitor.

            13:16 „Orice om chibzuit lucrează cu cunoştinţă, dar nebunul îşi dă la iveală nebunia.”

Cel chibzuit se gândeşte la un lucru înainte de a-l face, el caută să cunoască la ce duce acel lucru, pe cine avantajează şi pe cine dezavantajează, pe cine ajută şi pe cine încurcă; caută să cunoască mersul acelui lucru şi să nu vorbească doar din auzite iar când spune ceva ce a zis altcineva aminteşte acest lucru, ca să nu treacă drept mincinos dacă acel lucru e fals. Celui nebun însă nu-i prea pasă de consecinţe, nu chibzuieşte prea mult lucrurile ci merge înainte până cade în groapă, nu vede momeala pusă de Diavolul pentru sufletul său şi nu cere ajutorul Domnului Isus când a căzut în groapă.

            13:17 „Un sol rău cade în nenorocire, dar un sol credincios aduce tămăduire.”

Un sol rău este acela care trebuia să ducă o veste şi el de fapt duce alta, sau când se încurcă pe drum cu alţii şi nu mai ajunge la timp cu vestea sa. Un astfel de sol trădează pe cel care l-a trimis. Când cele 12 iscoade s-au dus să iscodească Canaanul, 10 soli când s-au întors au vorbit numai de rău ţara promisă, au spus că acolo sunt uriaşi şi cetăţi puternice şi că n-au nicio şansă să cucerească ţara. Ei au atras descurajarea poporului. Dar doi dintre cei 12 soli, Iosua şi Caleb, au văzut altfel lucrurile, nu s-au uitat nici la uriaşi, nici la ziduri, ci s-au uitat la promisiunile Domnului că vor cuceri ţara, şi şi-au adus aminte de minunile pe care le-a făcut D-zeu când i-a scos din Egipt. Aceştia au adus vindecare bolii de descurajare produse de ceilalţi şi doar ei doi au intrat în ţara promisă, ceilalţi zece fiind omorâţi de D-zeu pentru necredinţa lor.

            13:18 „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.”

Sunt situaţii când cel care respinge mustrarea celui în măsură să-l mustre ajunge rău, căci în loc ca el să-şi plece capul şi să înveţe ce este bine, s-a răzvrătit, s­-a răzbunat şi a plecat. Daniel i-a spus într-o împrejurare împăratului Nebucadneţar, după ce i-a tâlcuit un vis, să pună capăt păcatelor lui, să facă dreptate şi să aibă milă de cei nenorociţi şi în nevoi. Dar el n-a ascultat şi după 12 luni se măgulea pe sine însuşi cât este de puternic, ce lucruri mari a realizat. Însă chiar în acea clipă şi-a pierdut mintea şi a fost alungat să trăiască câţiva ani în grădina împărătească. Când şi-a dat seama că-i un nimic cu toată faima sa, atunci i-a revenit mintea la loc şi, ca să se împlinească visul spus de Daniel, a fost pus din nou pe tron.

            3:19 „Împlinirea unei dorinţe este dulce sufletului, dar celor nebuni le este urât să se lase de rău.”

D-zeu vrea să dorim lucruri bune căci pe acestea El ni le poate împlini şi o împlinire a unei dorinţe bune după voia lui D-zeu aduce pace, binecuvântare şi vindecare în sufletul şi chiar trupul omului. Dar celor ce le place să stăruiască în păcat, D-zeu nu le poate împlini dorinţele căci în general sunt rele. Lor le este urât să se lase de minciună, băutură, desfrâu şi hoţie şi astfel D-zeu nu le poate împlini dorinţele păcătoase. Dacă însă ei cer ajutor Domnului să-i ajute să scape de lucrurile rele, se roagă şi postesc pentru asta, D-zeu îi ajută căci le vrea binele.

            13:20 „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.”

Este foarte important anturajul de prieteni pe care-l ai. Dacă ai prieteni care te trag în jos lasă-i în pace. Nu-ţi fie ruşine să le spui că nu mai mergi cu ei. Mulţi au suferit în viaţă din cauza prietenilor necredincioşi şi nu puţini şi-au pierdut sufletul şi au ajuns în iadul veşnic din cauza lor. Lasă-i să râdă de tine, fă-te că nu-i auzi, că la urmă tot ei îţi vor plânge la uşă să-ţi ceară ajutor. D-zeu are metode să te ajute prin toate locurile pe unde vei merge în viaţă. Caută oameni înţelepţi care-ţi pot da o vorbă bună, preţuieşte-i şi ajută-i la rândul tău. Dacă înveţi o meserie, apropie-te de cel care te învaţă ca să-ţi mai explice odată.

            13:21 „Nenorocirea urmăreşte pe cei ce păcătuiesc, dar cei neprihăniţi vor fi răsplătiţi cu fericire.”

Boala îl urmăreşte pe cel care-şi bea sănătatea prin locuri păcătoase sau pe cel care bravează şi face lucruri care n-ar trebui făcute. Pedeapsa directă de la D-zeu vine peste cel care face nedreptăţi, care nu ajută pe altul, face rău între oameni, îşi bate joc de D-zeu şi de calea pocăinţei, îi place cearta şi războiul. Pe un astfel de om îl urmăreşte pedeapsa lui D-zeu, chiar dacă el nu crede. Când îşi va lua pedeapsa unii vor pricepe dar mulţi nu. Pe cei credincioşi însă îi urmăresc răsplătirea şi binecuvântarea lui D-zeu, chiar dacă nu întotdeauna aici jos pe pământ. D-zeu îi va răsplăti pe credincioşii lui dincolo în veşnicie, însă le dă şi aici pe pământ un acont din fericirea de acolo.

            13:22 „Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit.”

Aici Solomon ne spune că omul credincios îşi lasă moştenirea copiilor şi nepoţilor săi dar sunt situaţii când bogăţiile adunate pe nedrept ale celui păcătos ajung la cel credincios. D-zeu aranjează în aşa fel lucrurile încât cel credincios Lui să intre în moştenirea celui necredincios. Ne amintim de Abigail şi de soţul ei Nabal. Într-o împrejurare când David cu oamenii lui duceau lipsă de mâncare trăind prin munţi şi ascunzişuri din pricina împăratului Saul care dorea să-l omoare, a trimis la bogatul Nabal când acesta făcea un ospăţ să le dea ceva de mâncare, poate câteva oi sau ce ar fi putut el, căci la drept vorbind cererea lor era justificată. Toată vara David cu oamenii lui fuseseră un scut pentru oile lui şi nu i le-au furat sau prădat, ceea ce n-a fost un lucru mic având în vedere că erau câteva sute de oameni care trăiau cum puteau pe munţi. Dar Nabal n-a luat asta în seamă ci şi-a bătut joc de trimişii lui David şi i-a trimis înapoi cu mâna goală. Atunci David cu oamenii lui s-au supărat foarte tare şi au pornit să-l distrugă cu totul, opriţi fiind doar de înţelepciunea lui Abigail care a înţeles cum stau lucrurile. După ce David cu oamenii lui s-au întors în munţi, D-zeu i-a făcut dreptate şi după vreo 10 zile a lovit pe Nabal care a murit. În urmă Abigail a ajuns soţia lui David şi astfel David a intrat în moştenirea lui Nabal.

            13:23 „Ogorul pe care-l desţeleneşte săracul dă o hrană îmbelşugată, dar mulţi pier din pricina nedreptăţii lor.”

Ogorul celui în nevoie dă o hrană îmbelşugată căci D-zeu îl ajută şi pentru că el îl lucrează cu grijă, ştiind că doar acolo este sursa lui de trai. Atunci când Iacov a ajuns la Laban, D-zeu l-a ajutat pe Iacov în ogorul lui, adică în creşterea şi păzirea oilor, până ce a ajuns mai bogat decât socrul său care l-a înşelat de câteva ori. Ultima parte a versetului se poate referi la situaţia când cel sărac ajunge să aibă tot ce vrea şi apoi uită că D-zeu l-a ajutat să le aibă şi că numai El l-a ajutat. Îl uită pe D-zeu şi se comportă cu răutate, asuprire şi mândrie, lucruri care duc la distrugerea altora şi în final şi a lui însuşi.

            13:24 „Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.”

Nuiaua poate fi verbală sau chiar nuia fizică. Sunt copii care ascultă de o vorbă mai apăsată a părintelui iar unii numai de frica pedepsei. Dacă cineva nu-şi educă copiii cu vorba, exemplul personal şi nuiaua, înseamnă că puţin îi pasă de ei. Copiii au nevoie de educaţie în Cuvânt ca să se păzească în viitor de multele ispite şi încercări ale vieţii. Nu trebuie însă ca un copil să fie pedepsit cu răutate şi să fie oprit de la ceva ce i-ar fi de folos în viitor. Trebuie ajutat să înţeleagă răul unui lucru şi să privească la consecinţele faptelor rele din viaţa altora care n-au ascultat. Sunt părinţi care-şi idolatrizează copiii şi nu-i educă prin mustrare şi cu nuiaua când trebuie. Unora ca aceştia Solomon le spune că-şi urăsc copiii. Copilul trebuie să înţeleagă de ce a fost pedepsit, pentru ce faptă. Despre Absalom, spune Cuvântul, că tatăl său David nu l-a mustrat niciodată iar mai târziu, când firea a crescut mare în Absalom, nimeni nu i-a mai putut comanda. Fiind şi frumos la chip a crezut că i se cuvine totul şi s-a răsculat împotriva tatălui său ca să-i ia tronul, dar a fost omorât în luptă.

            13:25 „Cel neprihănit mănâncă până se satură, dar pântecele celor răi duce lipsă.”

Aici Solomon spune că cel neprihănit are pâinea cea de toate zilele. D-zeu îl ajută şi chiar dacă nu are palate, are ceea ce este necesar pentru viaţă. El are pentru că merge la lucru şi nu se ocupă cu lucruri de nimic iar banii pe care-i face nu-i distruge prin locuri păcătoase. Nu este nici tipul de om care-şi risipeşte banii pe lucruri şi hrană scumpă, ci cumpără şi cheltuieşte echilibrat ca să poată da şi la cel ce nu are.  Cel păcătos însă cheltuieşte uneori şi puţinul care-l are. Zice că şi aşa este puţin şi că doar n-o să facă el avere dintr-o sută de dolari, aşa că mai bine îi lasă la jocurile de noroc, lângă vreun pahar de băutură sau la alte prostii. La urmă apoi duce lipsă.

Concluzii:

• Cine îşi deschide gura larg, se laudă sau încearcă lucruri care-l depăşesc şi la care n-a fost chemat, va da de mari probleme;
• Mândria şi cearta locuiesc aproape;
• O nădejde bună, împlinită de Domnul, dă viaţă;
• Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti;
• Mustrarea, nuiaua şi înţelepciunea sunt surori; ele toate îl pot ajuta pe copil.