Courbet ”Dacă vreți să pictez îngeri, vă rog să mi-i arătați”.

De aceea a început să nu-mi mai placă nici un tablou de-al lui. L-am înțeles când a pictat ”Atelierul de pictură” că voia să picteze numai după ceea ce putea vedea, dar de ce picta pădurea în toamnă într-un atelier cu aspect de grajd?

Acum voia îngeri… Să-i vadă, să-i tragă de aripi și să-i pună să zboare la joasă înălțime în cârduri.

Ni se va usca tot creierul din cap în momentul  în care nu mai putem închide ochii aceștia pentru a putea vedea mai bine cu ceilalți.

Cât de trist ar fi cerul pictat după ceea ce ne-a spus Ioan. Cât de mult îl iubesc pe Pavel că a avut înțelepciunea să tacă din gură după ce-a venit din rai. Și oricum el nu era la prima ispravă de genul acesta. Când cioplitorii de zei din Atena i-au cerut să-L descrie pe Dumnezeu, a tăcut mâlc. Și nu pentru că nu știa. A zis doar că e Lumină. Și nimeni n-a făcut o statuie luminii.

Știu că important nu e faptul că omul a ajuns pe lună, ci că Hristos a coborât pe pământ. Și mă bucur că nu am trăit în timpul acela ca să-L văd pentru că acum am șansa să mi-L imaginez. Cum e, cum arată, ce face…

Hristos a plecat la cer. Tot Ioan ne spune că cele mai multe lucruri pe care le-a făcut sau spus Isus nu-s trecute în Evanghelii pentru că s-ar fi umplut lumea de cărți și n-am mai avea șosele să mergem cu mașinile. Eu cred că din alt motiv nu s-au scris aceste lucruri. Pentru că Dumnezeu vrea să ni le imaginăm. Și va fi o zi când vom înțelege de ce și realitatea ne-a fost suportabilă.

Fiecare cu îngerii lui. Visează-i pe ai tăi și nu vei mai avea nevoie de poveștile altora.

Iar asta uneori se numește credință. Personală, cum zic pocăiții.