Trebuie să vorbești!
Autor: Melania Leinfellner  |  Album: Devoționale  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de melaburzo in 01/07/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

Dacă mi-ai spune că astăzi ai văzut un accident teribil și tu ai trecut pasiv pe lângă, cu toate că victimele îți implorau ajutorul, aș putea crede că în spatele comportamentului tău se află o ură teribilă față de ele. M-aș gândi că a existat un moment în viața ta când acestea te-au rănit profund. Cu toate acestea, ți-as spune că ai greșit enorm, refuzând să le acorzi ajutorul de care aveau nevoie.

Dacă ești un urmaș al lui Isus, îți va păsa de cei de lângă tine. Atunci când îi vei vedea arzând din cauza flăcărilor păcatului, vei face tot posibilul pentru a-i salva. Îi vei smulge din mijlocul focului. Nu te vei rușina să le vorbești despre faptul că salvarea lor din păcat este Isus (Oameni buni, nu există o altă cale!). Chiar  dacă vei fi ridiculizat, vei continua să vorbești. Tu știi că se dă un război spiritual pentru sufletele oamenilor. "Tu te vei posta la porțile iadului, pentru a-i direcționa pe oameni către cer".  

Câtă bucurie vei avea în "ziua aceea" când Domnul te va răsplăti pentru faptul că ai pus în practică lucrul cerut de El, înainte de a Se ridica la cer, și anume, acela de a duce Evanghelia la orice făptură de pe pământ.

Câtă bucurie vei avea când vei întâlni oameni care îți vor mulțumi, pentru că ai făcut pentru ei cel mai bun lucru posibil, vorbindu-le despre mântuirea prin Isus, atunci când ai fost pe pământ!

Se merită să vorbești despre Isus? Cu siguranță!

Și toți credincioșii să spună "Amin!"  :)

Apoi le-a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.  Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit. (Marcu 16:15,16)

Copyright Melania Leinfellner  melanialeinfellner.wordpress.com

Aşa sa ne ajute Domnul sa facem! Din nou un mesaj al dragostei şi preţuirii aproapelui, sfinte binecuvântări, sora.
Adăugat în 01/07/2014 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1148
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni