Rugăciunea

   Citind textul Rugăciunea- o taină de W. Nee, am avut revelaţia să înţeleg căci RUGĂCIUNEA ESTE FAMILIA CEREASCĂ A SUFLETULUI! Când ne-am unit cu Cristos prin adeziune voluntară, am intrat în marea Dragoste, Milă, Iertare, Credincioşie...  făcându-ne părtaşi prin Rugăciune celor mai apropiaţi iubiţi ai Săi. Nu este magnific!? Să trăieşti pe pământ în oase şi carne şi să respiri Duh Sfânt, să respiri DUMNEZEU? 

   În rugăciune, nu există bariere. Ai intrare, trecere liberă la Tatăl, Fiul şi (prin) Duhul Sfânt dacă eşti recunoscut ca fiică, fiu de Dumnezeu, dacă rugăciunea este făcută dupa voia Trinităţii. Este rugăciunea o mare eliberare? (chiar şi în aşteptare?) ESTE! Este ea Oxigenul Dumnezeiesc care aduce suflul nou al încredinţării şi eliberării sufletului? ESTE! Dacă ea ESTE! - de ce sunt aşa de mulţi bolnavi de "plămâni", când avem la îndemână... cerul... să-L respirăm şi pe Domnul înainte să-I mulţumim, să-I spunem tot necazul şi să împărţim cu El şi bucuriile? Lacrimile în rugăciuni... "alunecă" mai bine respiraţia cuvintelor de adorare sau tristeţe înaintea Tronului de Milă.

   Rugăciunea este pecetea, parola dată celui ce doreşte să deschidă cerul, să fie în preajma lui Dumnezeu nu numai cu unele cauze personale ci mai ales cu adevăratele bucurii, recunoştinţe, adorări. Acolo şi atunci abia începe rugăciunea adevărată... Cei care nu vorbesc lui Dumnezeu Îi arată dispreţ, nemulţumire şi supărare.