Sa-i dăm un loc în inimă
Ioan 14:1 Să nu vi se tulbure inima.
Aveţi credinţă în Dumnezeu , si aveţi credinţă in mine.
Este un timp in care inimile sunt tulburate. Este un timp in care unele inimi sunt inimi pline de lacrimi, altele de multa inconştienţa , altele de poleială, altele pline de Hristos.
Dacă Isus Hrisos este in inima noastră tot acest vacarm al lumii este inofensiv. Nu este usor, este greu sa mergi pe calea cea strâmtă, ţi se pare că nu eşti confortabil dar nu asta este pericolul iminent ci faptul ca, Stapânitorul acestei lumi, incearcă să te intoarcă din drum, să te convingă ca este mai simplu pe calea cea largă pentru ca acolo incap toate : distracţiile, toată stralucirea aceasta falsă , toate ispitele. Să fim lumini ne spune Domnul Isus Hristos ! Este frumos dar numai cuvântul adunat constant în inimă si multa veghere ne va ajuta să nu ne stingem, ne va ajuta sa mentinem lumina, ne va ajuta ca ochiul nostru sa fie bun si plin de lumină. Să fim sare ! Vorbirea noastra sa fie dreasă cu sare ! inconfundabilul gust bun al mâncarii care are sare atât cât trebuie. Dar dacă sarea işi pierde gustul, ne spune Domnul, ea nu mai este bună de nimic decât sa fie călcată in picioare pe uliţă. Vorbele noastre lipsite de frumuseţea invăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu sunt lipsite de valoare si sărace sunt vorbe de pe calea cea largă.
Să ne rugăm ca Domnul să ne dea putere sa nu luăm relaţia cu El ca un lucru de apucat. Să incercăm să cunoaştem toată dimensiunea si plinătatea Domnului ca să ajungem la inţelpciunea şi priceperea dăruită de Dumnezeu cu mană largă.
Să luăm jugul Lui asupra noastră, căci jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară. Să-l păstrăm în inima noastră doar pe El până când va veni pe norii cerului să ne ia împreună cu El.