IEREMIA 2:23-25

• ²³ Cum poţi să zici: „Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali”? Priveşte-ţi urma paşilor  în vale şi vezi ce ai făcut, dromader iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi!
• ²⁴ Măgăriţă sălbatică  deprinsă cu pustiul, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei.
• ²⁵ Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: „Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau să merg după ei.”

Întotdeauna paşii noștri lasă urme, bune sau viceversa.

Întotdeauna urma pașilor trebuie să ne determine la reflecție, „privește… și vezi…”

Niciodată să nu zici ceva până nu reflectezi bine asupra realității „cum poți să zici?”.

Vă provoc la final de an la o atitudine de reflecție interioară asupra trecutului. Prin ce văi sau dealuri am umblat? Cu ce fel de trăiri ne-am așezat la masă? Și cu ce obiceiuri ne-am împrietenit? Dovada de bărbăție (și sper nu și de rușine) e ascunsă în împlinirea acestor cuvinte: „PRIVEȘTE-ȚI URMA PAȘILOR…”!

Și pentru ca lista întrebărilor ajutătoare pentru reflecție să fie mai largă, am selectat câteva cuvinte din versetele următoare pe care le-am îngroșat ca să fie mai ușor de observat. Vă îndemn să transformați aceste cuvinte în întrebări de interogație:

Urma pașilor m-au făcut mai sălbatic sau mai domestic din punct de vedere al caracterului și omeniei?

Urma pașilor au lucrat la aprinderea  firii mele pământești sau la stingerea ei prin răstignirea acesteia?

Urma pașilor mi-au lăsat sufletul mai împlinit și satisfăcut sau mai gol și searbăd?

Urma pașilor mă dovedesc un îndrăgostit de Dumnezeu sau iubitor de idolatrie? De fapt ce se vede că iubesc mai mult?

Preaiubiților, să ne privim urma pașilor!