Tot mai puțini… Crucea e grea, drumul lung și mereu cu vântul în față. Apoi, mereu în urcare. A urca înseamnă să te jertfești, orice pisc e sever. Camus avea dreptate: ”A te sacrifica pentru ceva despre care nu știi, dar care să existe, mai întâi trebuie să mori tu”. Dar cine vrea să moară? Într-o lume în care suntem învățați zilnic să trăim. Și încă bine. Lepădarea de sine nu-i la modă, pentru că nimeni nu vrea să se despartă de nimic din ceea ce-i aparține. Nici măcar de firea pământească.

Oboseala e tot mai accentuată… Trebuie să porți singur crucea ta și nicio șansă să apară de undeva.

Simon din Cirena să te ajute. Trebuie să-și poarte și el crucea lui. Fiecare cu crucea lui.

Nimeni nu va fi în cer purtător de coroană dacă n-a fost pe pământ purtător de cruce.

                                                                                                          V l a d i m i r _ P u s t a n