Daca ajungi să fii indispensabil in viaţa cuiva, ai ieşit din rânduiala lui Dumnezeu. Ca slujitor, marea ta responsabilitate este să fii un prieten al Mirelui. Când vezi că un suflet începe să recunoască cerinţele lui Isus Cristos, ştii că influenţa ta a fost folosită aşa cum trebuie: atunci, în loc să întinzi mâna pentru a-i preveni durerile, roagă-te ca ele să crească de zece ori mai mult până când nu mai există nici o putere pe pământ sau în iad care să poată ţine acel suflet departe de Isus Cristos. Mereu şi mereu noi devenim providenţe amatoare în viaţa altora; intervenim şi-L oprim pe Dumnezeu spunând: „Cutare şi cutare lucru nu trebuie să se întâmple”. In loc să ne dovedim prieteni ai Mirelui, noi punem în calea Lui compasiunea noastră, iar sufletul acela va spune într-o zi: „Eşti un hoţ, mi-ai furat dragostea pentru Isus şi am pierdut viziunea cu privire la El”.

   Fereşte-te să te bucuri împreună cu cineva de un lucru rău, dar ai grijă să te bucuri de lucrurile bune. „Prietenul Mirelui… se bucură când aude vocea Mirelui; şi această bucurie, care este a mea este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aceste cuvinte sunt spuse cu bucurie, nu cu tristeţe: în sfârşit, ei Îl vor vedea pe Mire! Şi Ioan spune că aceasta este bucuria lui. Este punerea absolută in umbră a lucrătorului, ca nimeni să nu se mai gândească la el.

   Veghează cu întreaga ta fiinţă până când vei auzi vocea Mirelui în viaţa altuia. Să nu te îngrijoreze ce prăpăd aduce ea, ce tulburări, ce ruinare a sănătăţii; bucurăte cu o bucurie divină când auzi vocea Lui. Adesea poţi vedea cum Isus Cristos dărâmă o viaţă înainte de a o mântui (Matei 10:34).