"Iată vieţuitoarele, pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi, şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri". (Leviticul 11:9)

   Dumnezeu nu ia din lume pe omul care se pocăieşte, ci îl lasă aici şi îl pune deoparte. Domnul spune despre ucenicii Săi: „nu sunt din lume" şi-L roagă pe Tatăl: „Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:14-15). Aşa sunt credincioşii, orice poziţie socială şi orice vârstă ar avea - sunt în lume dar nu ai lumii. Dar acest fapt nu este de mică însemnătate, dacă ne gândim că potrivnicul caută să distrugă fericirea copiilor lui Dumnezeu şi să destrame mărturia lor. Cum să ne păzim de toate acestea? Legea cu privire la animalele curate ne dă o învăţătură de preţ. Animalele curate trebuia să fie înzestrate cu solzi şi înotătoare. Cu ajutorul înotătoarelor peştele putea să înoate contra curenţilor; un peşte bolnav sau mort este dus de curenţii apei.

   La fel este cu credinciosul. El trebuie să se împotrivească duhului vremii pentru a înota contra curenţilor; cu nimic nu are voie să părăsească temelia credinţei şi să se încline către ceea ce cere temeiurile lumii. Inima credinciosului trebuie să fie aţintită spre Isus. Trebuie să se despartă şi să se deosebească de cele pământeşti. Iată ce vrea să ne înveţe nevoia solzilor care apără partea lăuntrică de ceea ce este în exterior. Peştii aveau posibilitatea de apărare de ce venea din afară. Dacă ne lipseşte energia credinţei pentru a lupta împotriva răului înconjurător, atunci cu mare uşurinţă ne ia duhul vremii cu curenţii lui. De aceea rugăciunea noastră sa fie ca Domnul să ne păzească de duhul vremii pentru ca acesta să nu intre în inimile noastre, nici în casele noastre şi nici în strângerile noastre laolaltă.