După înălţarea lui Hristos, Ioan s-a dovedit a fi un lucrător credincios şi serios pentru Domnul. … El s-a bucurat de revărsarea Duhului… şi, cu un zel şi cu o putere înnoite, el a continuat să le transmită oamenilor cuvintele vieţii, căutând să îndrepte gândurile lor către Cel Nevăzut. El era un predicator puternic, pasionat şi cu o râvnă profundă. Relata cuvintele şi faptele lui Hristos într-un limbaj frumos şi cu un glas melodios, vorbind într-un mod care impresiona inimile celor care îl ascultau. Simplitatea cuvintelor sale, puterea sublimă a adevărurilor pe care le rostea, precum şi pasiunea care-i caracteriza învăţăturile i-au oferit acces la toate clasele sociale.

   Viaţa apostolului era în armonie cu învăţăturile lui. Dragostea pentru Hristos, care îi lumina inima, l-a determinat să depună o muncă serioasă şi neo¬bosită pentru semenii lui şi, îndeosebi, pentru fraţii lui din biserica creştină.

   Hristos îi îndemnase pe primii ucenici să se iubească unii pe alţii aşa cum îi iubea El. În felul acesta, ei aveau să dea lumii mărturie despre faptul că Hristos, nădejdea slavei, a luat chip în ei, . „Vă dau o poruncă nouă”, a spus El, „Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii” (Ioan 13,34). În momentul în care au fost rostite aceste cuvinte, ucenicii nu le-au înţeles; dar, după ce au fost martori la suferinţele lui Hristos, după răstignirea, învierea şi înălţarea Lui la cer şi după coborârea Duhului Sfânt peste ei, la Cinci-zecime, ei au avut o concepţie mai clară despre dragostea lui Dumnezeu şi despre natura dragostei pe care ei trebuia să o aibă unul faţă de altul. …

   După coborârea Duhului Sfânt, când ucenicii au pornit să vestească un Mântuitor viu, singura lor dorinţă era mântuirea sufletelor. Ei se bucurau de o dulce părtăşie cu sfinţii. Ei erau blânzi, respectuoşi, plini de abnegaţie, gata să facă orice sacrificiu de dragul adevărului. În relaţiile lor zilnice, ei manifestau dragostea pe care Hristos le-o recomandase. Prin cuvinte şi fapte neegoiste, ei se străduiau să aprindă această dragoste şi în inimile altora.

   Credincioşii trebuiau să cultive mereu această dragoste. Ei aveau să păşească înainte, într-o ascultare din inimă faţă de noua poruncă. Ei urmau să fie atât de strâns uniţi cu Hristos, încât aveau să fie în stare să împlinească toate cerinţele Lui. Viaţa lor trebuia să preamărească puterea Mântuitorului, care îi putea îndreptăţi prin neprihănirea Sa. – Faptele apostolilor, pagina 546-548