Natura păcatului este aceea de a se răspândi şi înmulţi. De la primul păcat al lui Adam, el s-a răspândit din generaţie în generaţie, la fel ca o boală contagioasă. Păcatul a căpătat proporţii înfricoşătoare încă de la începuturile lumii. Ura faţă de Legea lui Dumnezeu şi, ca urmare sigură, ura faţă de orice bunătate, a devenit universală. Dumnezeu, care îl crease pe om şi îi dăruise cu mână largă bunătăţile providenţei Lui, era dezonorat de fiinţele pe care le crease, era înjosit şi dispreţuit de primitorii darurilor Lui. Cu toate acestea, deşi omul Îl uitase pe Binefăcătorul lui binevoitor, Dumnezeu nu a dat uitării fiinţa pe care o crease. El nu numai că a trimis „ploi din cer şi timpuri roditoare”, i-a dat omului „hrană din belşug” şi i-a umplut inima cu „bucurie”, ci i-a trimis şi mesaje de avertizare şi rugăminţi stăruitoare. Omului i-a fost prezentată în întregime nelegiuirea lui şi consecinţa încălcării Legii divine.

   În zilele lui Noe, nelegiuirea lumii a ajuns atât de mare, încât Dumnezeu nu a mai putut să o suporte. … Însă i-a fost milă de neamul omenesc şi, în dragostea Sa, le-a pus la dispoziţie un refugiu tuturor celor care doreau să îl accepte. El i-a încredinţat lui Noe un mesaj care trebuia transmis oamenilor: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om”. … Duhul lui Dumnezeu a continuat să se lupte cu omul până când timpul prevăzut aproape a expirat, până când Noe şi familia lui au intrat în arcă şi mâna lui Dumnezeu a închis uşa. Îndurarea s-a retras de pe tronul de aur, punând capăt mijlocirii în favoarea păcătosului vinovat.

   Oamenii din generaţia aceea nu erau idolatri păgâni, în cel mai deplin sens al termenului. Mulţi dintre ei Îl cunoşteau, într-o anumită măsură, pe Dumnezeu şi Legea Sa, însă ei nu numai că au respins personal solia predicatorului credincios al neprihănirii, ci şi-au folosit influenţa ca să-i împiedice şi pe alţii să asculte de Dumnezeu. Pentru fiecare soseşte o zi a încercării şi a încrederii. Generaţia aceea a beneficiat de o zi de oportunităţi şi de privilegii în perioada în care Noe rostea cuvântul de avertizare despre distrugerea iminentă; însă ei şi-au supus mintea sub controlul lui Satana şi nu sub controlul lui Dumnezeu, iar el i-a amăgit, la fel cum i-a amăgit pe primii noştri părinţi. El le-a pus înainte întunericul şi minciuna, în locul luminii şi adevărului; iar ei au acceptat argumentele lui false şi minciunile lui, pentru că li se păreau acceptabile şi în armonie cu viaţa lor coruptă, în timp ce au respins ca pe o înşelăciune adevărul care ar fi putut să îi salveze. Mulţi oameni nu s-au aflat de partea adevărului. – Signs of the Times, 1 aprilie 1886