Pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire (Romani 4:5)

   Cînd au citit versetul acesta, unii au tras concluzia că faptele bune nu au nici o însemnătate în viața creștină. Ascultarea de Legea lui Dumnezeu este tratată cu ușurință. Faptul că suntem neprihăniți, sau, altfel spus, că ni se atribuie neprihănirea lui Hristos doar prin credință, este întrebuințat ca argument în favoarea sustragerii de la respectarea Legii divine. Se susține că tot ce trebuie să facem este „să ne urcăm în trenul Evangheliei și să călătorim cu el pînă în rai” și că cerințele Legii lui Dumnezeu nu mai sunt importante.

   Ne permite oare credința în Domnul Hristos să mințim, să furăm, să comitem adulter în numele Evangheliei? Cum putem declara că am primit darul neprihănirii Sale dacă nu ni-l însușim? E posibil să fim mîntuiți din păcat pe o altă cale decît pe aceea de a nu păcătui, de a nu încălca Legea? Cum putem să ne dorim și să revendicăm neprihănirea lui Hristos,dacă nu suntem dispuși să trăim în neprihănire? Dacă ascultarea nu mai este obligatorie pentru creștini, atunci trebuie să admitem că Hristos nu ne izbăvește din păcat, ci ne încurajează să rămînem în păcatele noastre. Cum am putea să credem într-o astfel de mîntuire în urma căreia rămînem tot nelegiuiți?

   Darul neprihănirii Domnului Hristos nu compromite niciodată moralitatea și nici îi face pe oameni nepăsători față de modul în care își duc viața. În clipa în care credem, Dumnezeu așază în contul nostru neprihănirea Fiului Său. Însă mai avem drum lung de parcurs pînă la restaurarea completă a chipului divin în noi. A crede înseamnă totodată a distinge neprihănirea pe care Domnul o dorește pentru noi. Iar cînd, prin puterea Sa, ne-o vom însuși tot mai mult, El va deveni stăpînul și păzitorul gîndurilor, sentimenteloși comportamentului nostru.

   Crezi în Hristos? Accepți faptul că cea mai mare nevoie a ta este neprihănirea Sa? Atunci nu uita că, dacă ai primit neprihănirea Sa, nu înseamnă că ceea ce vei face de aici înainte nu mai contează. Dimpotrivă, odată ce și-a fost atribuită, ai nevoie să ți-o însușești.