După cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire și o stîncă de cădere, și cine crede în El nu va fi dat de rușine” (Romani 9:33)

   Mîntuirea se realizează pe calea crucii lui Hristos. Drumul nostru înapoi la Dumnezeu nu se aseamănă cu un marș triumfal sau cu întoarcerea din luptă a unui erou care vine să-și primească onorurile. Noi venim la Hristos cu o atitudine de penitență, cerînd iertare, recunoscîndu-ne păcătoșenia și nevoia după El. Drumul crucii este drumul abandonării oricărei pretenții la grandoare și la recunoașterea realizărilor personale. Calea de ieșire din păcat nu este pelerinajul sau autoimpunerea unei sarcini dificile. Noi venim la Dumnezeu fără nicio revendicare.

   Lucrarea de răcumpărare prin Fiul lui Dumnezeu nu poate fi redusă la îndeplinirea unei liste cu condiții. Drumul crucii merge contra mentalității oamenilor. El este greu de acceptat de oamenii mulțumiți de ei înșiși și de cei renumiți. În general, datorită marilor progrese din știință și din tehnologie, omul are o părere foarte înaltă despre sine. El a ajuns să creadă că secretul salvării și dezvoltării omenirii stă în capacitățile și forța lui.

   Într-o ocazie, un profesor universitarmi-a spus: „Nu am nevoie de Isus Hristos. Eu sunt un om bun. Nu beau, nu fumez, nu încalc niciuna din cele Zece Porunci. Sunt credincios soției mele. Am o minte strălucită; sunt matur și din punct de vedere emoțional. Am scris cărți binne documentate. Ce ai tu și ce n-am eu?” Încă oamenii de acest tip rareori conștientizează pericolul încrederii în sine și al egocentrismului.

   Hristos declară falimentul omului. Crucea Sa lovește în independența și în aroganța omului. Mîntuirea și rezolvarea problemelor noastre vin numai prin El. Gîndul acesta ne va împiedica să rămînem independenți, dacă dorim să fim mîntuiți. Ne vom pun credința în „Cel ce socotește pe păcătos neprihănit” (Romani 4:5). Cînd ne socotește neprihăniți, Dumnezeu nu ne justifică faptele rele. El ne șterge vina care merita pedeapsa. Ne readuce în grațiile Sale. Ne atribuie neprihănirea Sa și, dacă ne-o atribuie, înseamnă că neprihănirea aceasta este a Lui, și nu a noastră.