Bărbatul cu prea multe feţe
Autor: Ramona Scurtu  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Isusteiubeste in 11/08/2015
    12345678910 0/10 X

Nu pot spune că am cunoscut la modul practic şi concret mulţi băieţi sau bărbaţi, dar pot spune că am vorbit cu mulţi. Există o categorie a celor care au mai multe feţe, a celor care îşi schimbă masca în fiecare zi în funcţie de locul în care urmează să meargă sau de persoana cu care trebuie să se întâlnească.

Probabil că i-aţi întâlnit şi voi, iar dacă încă nu aţi avut ocazia, din nefericire, viitorul vă va rezerva acest nenoroc. Genul ăsta de băieţi sunt într-un fel astăzi şi altfel mâine. E foarte posibil ca acum să-ţi spună că eşti cea mai frumoasă fată din lume, că-şi vede viitorul alături de tine, iar peste câteva zile va veni cu scuze penibile, cum că şi-a dat seama că tu meriţi mai mult de atât şi nu crede că e îndeajuns de bun pentru tine. Un bărbat care se respectă nu-i va spune unei femei că se simte inferior în prezenţa ei, ci va munci din proprie iniţiativă ca să ajungă la nivelul acesteia şi chiar să o întreacă, doar pentru a fi o motivaţie la rândul lui.

Tot aici intră şi cei care atunci când te întâlnesc îţi spun „Bună, ce mult mă bucur că ne-am întâlnit”. Ei, le pare bine că mai au un motiv în plus ca să vorbească despre tine atunci când se întâlnesc cu prietenii şi prietenele lor. Multă lume îi scuză pe băieţi şi zic că ei nu bârfesc şi nu prea despică firul în patru când vine vorba de fetele cu care au ieşit sau pe care le-au văzut în viteză. Eu am observat că lucrurile nu stau aşa. Băieţii sorb fetele din priviri, le admiră decoletul şi alte părţi frumoase, dar la sfârşit zic „ui’ la aia ce panaramă e”. Serios? Dar voi care aţi poftit şi numai cât nu v-au curs balele din gură ce sunteţi? Mereu vă scuzaţi cu faptul că în trupul vostru au loc anumite reacţii doar dacă vedeţi, pe când la fete totul începe când ating sau sunt atinse.

No, şi ce? Asta-i o scuză ca să vă holbaţi ca boul la poarta nouă? Nicidecum, ar trebui să vă analizaţi mai bine gândurile şi să vedeţi ce fel de bărbaţi vreţi să fiţi. E drept că nu-i uşor într-o lume în care unele sunt mai mult dezbrăcate decât îmbrăcate, dar măcar ţineţi pentru voi părerile nefondate despre o anumită fată. Nu mai împărtăşiţi toate detaliile despre aventurile şi cuceririle vostre. Mai mult de atât, nu le mai băgaţi pe toate în aceeaşi oală, că nici vouă nu v-ar plăcea dacă v-am spune că sunteţi în castronul în care pregătim mâncarea pentru porci.

În aceeaşi categorie se încadrează băieţii care în biserică sunt sfinţi de îţi vine să-i iei prima dată în braţe şi apoi să-i înrămezi ca să-i aşezi pe perete. Dar, deşi aparenţele arată un anumit lucru, ei în adâncul lor sunt cu totul şi cu totul altcineva. Dimineaţa la biserică, simulând o închinare, o predică şi o rugăciune, iar seara flirtând cu toate fetele pe care le găsesc în barul de peste drum. N-are rost să menţionez că beau în prostie, fumează de încep să se asemene cu hornurile caselor iarna sau că au glume slabe, de şi nouă, celor care ni se spune că avem simţul umorului, ne vine să ne ascundem sub masă de ruşine.

Duplicitatea nu vă face mai şmecheri, gagii. Din contră, vă face să păreţi instabili, să arătaţi că nu v-aţi găsit încă drumul în viaţă şi bâjbâiţi prin lume de parcă aţi juca baba oarba. Apropo, nu vă jucaţi aşa cu Dumnezeu că nu ştiu dacă El o să înceapă să se joace cu voi. Poate dacă ar începe, nu v-ar mai plăcea aşa de tare. Cu un picior în groapă şi cu unul pe calea sfântă o să ajungeţi cracoşi, de o să vă râdă şi curcile.

Pentru toţi cei care aveţi impresia că judec sau că arunc cu noroi, vă spun că vă înşelaţi. Vorbesc despre ceea ce simt şi despre ceea ce am văzut, iar dacă începe să doară înseamnă că e adevărat. Doar vorba din popor zice că „adevărul doare”. Vă spun că e o ironie subtilă sau poate făţişă, cu ajutorul căreia sper să se trezească unii din somnul feţelor şi a duplicităţii. Să trăiţi bine, băieţi. Vă respect!

 

Sursa: ramonascurtu.com

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1760
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni