„Să le deschizi ochii… ca să primească…” (Fapte 26:18)

   Acest verset reprezintă cea mai mare condensare a mesajului unui ucenic al lui Isus Cristos din întreg Noul Testament.

   Prima lucrare suverană a harului este rezumată în cuvintele: „ca să primească iertarea de păcate”. Când un om nu are o experienţă creştină personală, aceasta se întâmplă aproape întotdeauna din cauză că nu a primit niciodată nimic. Singurul semn al faptului că un om e mântuit este că el a primit ceva de la Isus Cristos. Sarcina noastră ca lucrători pentru Dumnezeu este să deschidem ochii oamenilor pentru ca ei să se poată întoarce de la întuneric la lumină; dar aceasta nu este mântuire, aceasta este convertire – este doar efortul unei fiinţe umane trezite. Nu cred că este o exagerare a spune că majoritatea creştinilor cu numele sunt caracterizaţi de faptul că ochii lor au fost deschişi, dar ei n-au primit niciodată nimic. Convertirea nu este regenerare. Acesta este unul dintre factorii pe care-i neglijăm astăzi când predicăm. Când un om se naşte din nou, el ştie că aceasta este datorită faptului că a primit ceva în dar de Ia Dumnezeul cel Atotputernic, şi nu datorită propriei Iui decizii. Oamenii fac jurăminte, semnează angajamente şi sunt hotărâţi să le ducă la îndeplinire, dar acestea nu înseamnă mântuire. Mântuirea înseamnă că suntem aduşi în starea în care suntem gata să primim ceva de la Dumnezeu pe baza autorităţii lui Isus Cristos, şi anume iertarea păcatelor.

   Apoi urmează a doua lucrare puternicâ a harului: „…şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”. In sfinţire, sufletul regenerat renunţă în mod deliberat la dreptul asupra Iui însuşi în favoarea lui Isus Cristos şi se identifică în întregime cu preocuparea lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni.