Un cuvânt pentru cetățenii mai învârstă
Autor: Anonim  |  Album: Meditații  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de IonPuiu in 10/09/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

 

    "...aduc roade şi la bătrâneţe, sunt plini de suc şi verzi..." (Psalmul 92:14)

   Un cuplu în vârstă a plecat la plimbare pentru a discuta nunta lor care se apropia. Trecând pe lângă o farmacie, au întrebat dacă acolo se vând pilule anti-reumatice, medicamente pentru inimă şi scaune cu rotile. "Bineînţeles, cu ce vă servesc?" - a spus farmacistul. "Deocamdată cu nimic", au răspuns bătrâneii, "...dorim doar să verificăm lista cadourilor de nuntă!" Îmbătrânirea nu este pentru cei cu inima slabă. Cineva spunea: "Dacă aş avea vârsta în funcţie de cum mă simt, aş avea 150 de ani!" Te simţi la fel? Citeşte mai departe:

   1. Aminteşte-ţi lucrurile de bază. Obiceiurile prezente vor afecta călătoria ta prin viaţă mai târziu, deci:

    a) respectă-ti trupul cu mâncare nutritivă şi exerciţii fizice;

    b) îmbătrânirea are loc doar atunci când lărgimea minţii şi îngustimea taliei schimbă locurile, deci exersează-ţi mintea şi învaţă lucruri noi.

    c) hrăneşte-ti duhul zilnic prin citirea Bibliei şi rugăciune; încarcă bine bateriile!

  2. Implică-te. Înţelepciunea aparţine vârstnicilor, iar înţelegerea celor care au trăit mulţi ani. (Iov 12:12) Ai o viaţă de experienţe şi înţelepciune pe care s-o împărtăşeşti. Prin implicare îţi creşti durata de viaţă, îţi îmbunătăţeşti sănătatea şi îţi îmbogăţeşti simţul valorii.

  3. Fi optimist! Dacă ai trăit ceva vreme, ştii că odată ce ai trecut culmea dealului, de partea cealaltă prinzi viteză. Dar iată două motive pentru a fi optimist:

   a) Dumnezeu spune că la bătrâneţe poţi fi "plin de suc şi verde";

   b) îmbătrânirea este doar ultimul tur de pistă între viaţa de aici şi "viaţa împreună cu Cristos" care este mult mai de dorit! (Filipeni 1:23)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1353
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni