„Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat…" (Marcu 4:10)

   El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece. Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).

   Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme. Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus. Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.