„Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri; căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi ei nu pricepeau ce le spunea Isus." (Luca 18:34)

   Domnul le-a vorbit de trei ori ucenicilor despre suferinţele, moartea şi învierea Sa, dar ei „nu pricepeau ce le spunea." Ei visau măreţie şi putere. Iacov şi Ioan au vrut, ca unul să stea la dreapta şi altul la stânga Domnului în împărăţia Lui. Desigur, Domnul Isus urma să stea pe Tron şi să domnească, dar „Fiul Omului n-a venit să I se slujească ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi." La cruce a trebuit să plătească preţul răscumpărării noastre, dându-se pe Sine însuşi ca jertfă şi luând asupra Lui pedeapsa pe care trebuia s-o primim noi. Acolo, pe lemnul crucii, El a acceptat să fie făcut blestem pentru noi, ca să ne scape astfel de blestemul legii, aşa cum este scris în Deut. 21:22-23. Acest text arată clar, că un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, era în unele cazuri ţintuit pe cruce ca o mărturie vie a unei judecăţi drepte (Iosua 8:29; 10:27). Aşa s-a întâmplat cu Fiul Omului care a fost ţintuit de viu pe cruce. Mâinile şi picioarele Lui au fost străpunse pe cruce. Vândut de Iuda, tăgăduit de Petru şi părăsit de toţi atârna pe cruce. Toţi cunoscuţii stăteau de o parte, iar El era răstignit între doi tâlhari. Soldaţii romani îşi împărţeau hainele Lui între ei. Toţi trecătorii îl priveau dând din cap. Soarele se întunecase.

   Să nu uităm niciodată ce moarte a îndurat Domnul Isus pentru noi!

   Meditând mai mult la suferinţele Domnului Cristos pentru noi nu putem să facem altceva decât să cântăm: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru să primeşti slava, cinstea şi puterea ... bogăţia, înţelepciunea, tăria şi lauda."

   Un Cristos înviat este DOVADA VEŞNICĂ a unei mântuiri împlinite, şi dacă mântuirea este un lucru împlinit, pacea credinciosului este ceva adevărat şi statornic.

   Fiecare îndoială în inima unui creştin este o ocară adusă Cuvântului lui Dumnezeu şi jertfei lui Cristos.