„Du-te, căci voi fi cu tine". (Exodul 3:12)

   Desigur dacă Dumnezeu îi dădea lui Moise o însărcinare, Se angaja să nu-l lase să meargă singur. Cu primejdii mari dea merge şi puterea necesară de a o desfăşura, ar fi fost absurd din partea lui Dumnezeu să trimită un evreu slab lăsat numai la mijloacele sale, să înfrunte pe cel mai puternic împărat al lumii. Nu se poate închipui că înţelepciunea dumnezeiască să fi lăsat pe sărmanul Moise să se împotrivească singur lui Faraon şi puterilor colosale ale Egiptului. Prin acesta mărturisire: ”Hotărât voi fi cu tine” Dumnezeu dă să înţeleagă slujitorului Său, că în nici un caz nu-1 va lăsa singur în această însărcinare.

   Şi pentru mine această regulă se va adeveri. Şi dacă am primit de la Dumnezeu porunca să mă duc neavând ca sprijin decât puterea Sa şi ca ţintă, decât singura Sa slavă, cu siguranţa El va fi cu mine. Numai faptul că El mă trimite, îl obligă să mă sprijinească. Nu este aceasta de ajuns? Ce poţi să doreşti mai mult? Cu ajutorul tuturor îngerilor şi arhanghelilor aş putea totuşi să nu reuşesc, dar dacă El este cu mine, trebuie să reuşesc. Trebuie numai să iau seama să nu mă duc cu sfială sau cu inima împărţită, nici cu neglijenţă sau îngâmfare. În ce fel trebuie să fie purtarea unui om care are pe Dumnezeu cu el! Fiind în felul acesta însoţit, el trebuie să meargă cu îndrăzneală, ca Moise în faţa lui Faraon.