„Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?" (Daniel 6:20)

   Găsim de multe ori în Scriptură expresia „Dumnezeul cel viu“, şi totuşi suntem atât de înclinaţi s-o uităm. Ştim că este scris „Dumnezeul cel viu“, dar în viaţa noastră de zi cu zi nu este nimic care să fie pierdut din vedere atât de des ca faptul că Dumnezeu este Dumnezeul cel viu. Uităm că El este acelaşi şi azi, aşa cum era şi acum trei sau patru mii de ani, că El are aceeaşi putere suverană, şi că El copleşeşte cu aceeaşi dragoste plină de har pe cei care-L iubesc şi-L slujesc. Trecem cu vederea faptul că va face pentru noi acum ce a făcut cu mii de ani în urmă pentru alţii, pentru simplul motiv că El este neschimbatul, Dumnezeu viu. Ce motiv minunat să te încrezi în El, şi-n momentele cele mai grele din viaţă să nu pierzi deloc din vedere faptul că El este, şi va fi veşnic, Dumnezeul cel viu!

   Asigură-te că, dacă umbli cu El, priveşti la El, şi aştepţi ajutorul Lui, El nu te va dezamăgi niciodată. Un credincios bătrân care a umblat cu Domnul timp de 44 de ani a scris următoarele cuvinte ca o încurajare pentru tine: „Dumnezeu nu m-a dezamăgit niciodată. Chiar şi-n cele mai mari dificultăţi, în cele mai grele încercări, şi-n cea mai adâncă sărăcie sau nevoie, El nu m-a dezamăgit niciodată. Pentru că am fost împuternicit de harul lui Dumnezeu să mă-ncred în El, El a venit întotdeauna în ajutorul meu. Mă delectez vorbind bine despre Numele Lui“.

   Martin Luther, cugetând adânc şi având nevoie de puterea ascunsă într-o perioadă de primejdie şi frică din viaţa lui, a fost văzut trasând cu degetul pe masă cuvintele: „El e viu! El e viu!“ Aceasta este speranţa noastră pentru noi înşine, adevărul Lui şi umanitatea Lui. Oamenii vin şi pleacă. Lideri, învăţători şi filozofi vorbesc şi lucrează pentru un timp şi apoi cad în tăcere şi fără putere. Dar El rămâne. Ei mor, dar El trăieşte. Ei sunt lumini care strălucesc, dar se sting în cele din urmă. Dar El este adevărata Lumină din care ei îşi trag propria strălucire, iar El străluceşte veşnic.

   „Într-o zi am avut ocazia să-l cunosc pe Dr. John Douglas Adam“, scria Charles Gallaudet Trumbull. „Am aflat că el considera că cea mai mare comoară a lui spirituală este conştientizarea fermă a prezenţei permanente a Domnului Isus. Nimic nu l-a susţinut mai mult, spunea el, ca realizarea faptului că Domnul Isus era permanent cu el. Această conştientizare era complet independentă de sentimentele lui, de valoarea lui şi de înţelegerea felului în care Domnul Isus Îşi va demonstra prezenţa.

   Mai mult, el spunea că Hristos este centrul gândurilor lui. Ori de câte ori mintea lui se elibera de alte treburi, se întorcea la Hristos. Oricând era singur, şi indiferent unde s-ar fi aflat, el Îi vorbea cu glas tare lui Hristos, la fel de simplu şi de natural ca oricărui prieten uman. În felul acesta prezenţa Domnului Isus era foarte reală pentru el“.